PORTRET: Micuța orădeancă Florena Sandro face recepţie cu cântece pentru copii
0Jocul preferat al micuţei, care a obţinut deja premii pentru interpretare la mai multe concursuri, este să primească turişti la pensiunea părinţilor ei.
Profil:
Născută. 11septembrie 1999, Băile Felix
Educaţie. Elevă,clasa
a IV- a la Liceul Penticostal „Bethel”
Hobby. muzica, înotul, schiatul şi animalele
Artista orădeană cântă de la cinci ani şi consideră că melodiile sunt viaţa sa şi modul său de a-şi exprima sentimentele. „O rudă apropiată a descoperit calităţile mele vocale, aşa că am început cursurile de canto la Palatul Copiilor cu profesoara Dana Oprescu. După trei ani m-am alăturat grupului de solişti Meda Music, descoperind, alături de profesoara Meda Horjan, tainele interpretării şi ale tehnicii vocale”, spune Florena.
Fan Michael Jackson
Genurile ei preferate de muzică sunt pop şi dance, iar artiştii cei mai iubiţi sunt Beyonce şi Rihanna, dar cel mai mult îi place Michael Jackson, „pentru că a fost un inovator în muzică, a creat un stil şi s-a impus în artă”.
Pentru a se perfecţiona, Florena merge săptămânal la ore de canto, unde repetă piesele din repertoriul propriu, învaţă altele noi şi descoperă secretele interpretării şi ale tehnicilor vocale din fiecare cântec nou. Cu toate acestea, se pregăteşte şi acasă singură şi repetă zilnic câte o oră sau două pe zi.
Micuţa spune că îi place să joace rolul de recepţioneră şi să cazeze turiştii la pensiunea pe care părinţii ei o deţin. Florena se laudă cu un număr mare de prieteni, pentru că este o fire dezinvoltă. „Inventăm mereu jocuri, aşa că nu ne plictisim niciodată”, spune cântăreaţa. Îi place nespus de mult sa petreacă mult timp împreună cu prietenii ei din trupa Trio Junior, Ana Maria şi Alex, de care spune că o leagă „o prietenie veche”.
Florena le adoră pe surorile sale Mihaela şi Mirabela, iar părinţii reprezintă „icoanele sufletului său”. Până acum a colaborat cu compozitorul Gabriel Băruţa care i-a creat două piese. Prima, „Mai vreau poveşti”, a vut o priză incredibilă la jurii şi i-a adus orădencei mai multe premii importante. Cu cea de-a doua piesă, „Tărâm de vis”, urmează să participe în secţiunea interpretare la Festivalul Mamaia Copiilor care va avea loc în luna iulie.
Colaborarea cu compozitorul este completată de piesa „Împreună”, creată pentru trupa Trio Junior, cu care, anul trecut, Lorena Sandro, a câştigat locul I la Festivalul Cerbul de Aur Junior. Acum, micuţii pregătesc cea de-a doua melodie, „Trio în vacanţă”, pentru Festivalul Mamaia Copiilor.
Întrebări şi răspunsuri
Care sunt provocările cele mai mari?
Îmi place să merg la festivaluri şi fiecare concurs e o provocare. La şcoală nu am probleme, prefer limba şi literatura română, istoria, dar şi matematica.
Cum decurge colaborarea cu colegii de la Meda Music?
De când sunt la Meda Music am obtinut numeroase premii şi îmi place să fiu parte a colectivului de acolo. Alături de ei am reuşit să obţin premii importante, locul I la festival în Slovacia 2008, locul I la Festivalul naţional Nymphea Music 2008, locul I la Festivalul international „Suflet de stea” 2009 sau Trofeul festivalului şi locul I la categoria mea de vârstă la Europop Fesztival-Domsod din Ungaria 2009.
E vacanţă, acum cu ce te ocupi?
Acum mă pregătesc pentru Festivalul Mamaia Copiilor cu cele două piese ca solistă şi cu trupa. În rest, mă joc cu prietenii şi cu surorile mele şi îmi ajut părinţii la pensiune.
Ce-i place
Îi place foarte mult să cânte şi să se joace cu animalele. Are un căţel shi-tzu pe nume Charlie şi şase pisici. De asemenea, îi place să călătorească şi să cunoască locuri noi. A vizitat Disneyland-ul.
Ce nu-i place
Florena spune că nu-i plac copiii care vorbesc urât, cei care mint şi care nu-şi ascultă părinţii. Nu îi place să supere pe nimeni şi, dacă se întâmplă, atunci suferă mult, îşi cere scuze şi e iertată.