Paştele Catolic restricţionează circulaţia pe teritoriul Ungariei. Cum pot şoferii să evite aglomeraţia din vămi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recomandarile politistilor de frontiera Foto-Adevarul

Pentru ca traficul în vămile din vestul ţării, în creştere cu ocazia Paştelui Catolic, să se desfăşoare fără probleme, poliţiştii de frontieră bihoreni au luat măsuri. În acest sens, a fost suplimentat numărul de agenţi care efectuează controlul de graniţă, iar şoferii sunt îndrumaţi să folosească şi alte puncte de frontieră în afara celor mari, dar şi să consulte aplicaţia on-line destinată monitorizării traficului.

În perioada 26.03.2016, ora 23.00 (ora României) - 28.03.2016 ora 23.00 (ora României) este restricţionată circulaţia automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, pe teritoriul Ungariei. 

Pentru evitarea aglomerărilor, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea a luat toate măsurile necesare astfel încât tranzitul să se efectueze în condiţii normale. În acest sens, au fost dispuse măsuri organizatorice de suplimentare a personalului poliţiei de frontieră şi a arterelor de control, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic.

De asemenea, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi, în cele mai aglomerate, se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei acestora. 

ITPF Oradea recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea. ITPF Oradea reaminteşte punctele de frontieră existente la graniţa româno-ungară. De asemenea, recomandă cetăţenilor care tranzitează punctele de frontieră rutiere cu autoturisme, microbuze şi autocare, în perioadele în care se prefigurează creşteri ale valorilor de trafic, să consulte aplicaţia online destinată monitorizării traficului la punctele de trecere a frontierei, disponibilă pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române: www.politiadefrontiera.ro. 

Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde se pot face sesizări privind diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă