Pasajul subteran din zona Ecaterina Teodoroiu va fi gata în două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În aproximativ două săptămâni, accesul din zona Oncea dinspre piața București nu se va mai face prin pasarelă  ci prin prin intermediul noului pasaj. În paralel cu aceste lucrări, alte trei străzi au termen de reabilitare până în luna august.

Pasajul de la Gara CFR va fi gata în două săptămâni și va asigura accesul din zona Oncea, dinspre piaţa Bucureşti. În acest moment se lucrează la scara care va face legătura între Ecaterina Teodoroiu şi pasaj, avându-se în vedere şi realizarea unei rampe de acces pentru bagaje.

În același timp continuă lucrările de reabilitare la alte trei străzi, care vor fi finalizate până în luna august. Astfel, pe strada Depoului se reabilitează rețelele de apă și canal. Pe strada Constanţei, care asigură legătura între strada Izvorului şi Ecaterina Teodoroiu, se execută lucrări de reabilitare a scurgerilor de apă pluvială, urmînd ca în viitor să se refacă și carosabilul.

 Pe strada Matei Corvin s-au executat lucrări de extindere a reţelelor de apă şi canalizare, urmând să fie finalizate şi lucrările de asfaltare, până la finele lunii august.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”