Orădenii au prins gustul cititului la a doua ediție a evenimentului "Lecturi Urbane"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orădenii au avut de ales din peste patru sute de titluri

Peste două sute de orădeni au participat aseară la a doua ediția a evenimentului "Lecturi Urbane".  Orădenii care iubesc cărțile și cititul au avut de ales din peste patru sute de titluri.

Ediţia a doua a avut loc la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai". "Această ediție s-a bucurat de succes în rândul orădenilor, care au venit în număr mare la întâlnire, peste 200 de persoane de toate vârstele, de la copii din clasele primare, până la cetăţeni de vârsta a treia", a spus Ioana Ștef, organizatorul evenimentului.

Ea a precizat că s-au strâns peste 400 de cărţi, din cele 6 locuri unde au fost amplasate cutiile pentru donaţii, din domenii care de care mai variate:  beletristică, în limba maghiară, în limba franceză sau germană,  cărţi de medicină, culegeri şcolare, cărţi religioase. Orădenii au luat acasă majoritatea cărţilor, însă cele care au rămas urmează a fi donate unor biblioteci din judeţ.

"Lectura nu mai e o sarcină obligatorie la şcoală, nu mai e temă de vacanţă anostă pe care mulţi dintre noi o priveam drept „corvoada" care ne întrerupe cele trei luni de vacanţă şi de distracţie. Lecturarea unei cărţi este o activitate relaxantă, motivantă şi plină de satisfacţii personale. Să nu uităm de trăirea aventurilor alături de eroii preferaţi descrişi până în cele mai mici detalii de către autori care ne-au lăsat cel mai de preţ bun al lor: opera literară!", spune Ioana Ștef.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani