Minunea ascunsă a Bihorului: Vida, „lacul cu vârtej“ şi cu apă limpede cum numai la tropice se poate găsi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lacul Vida, o minune a naturii - sursa foto-turism.bzi.ro

Departe de agitaţia cotidiană, într-un loc cu totul special, se află un lac cel puţin la fel de unic în România. Este vorba despre Lacul Vida, care impresionează prin culoarea deosebită, dar şi prin prin faptul că în mijlocul său este amenajat un vârtej.

Lacul Vida este un lac de acumulare, construit în 1967, pentru minele care extrăgeau bauxită, pe cursurile râurilor Vida şi Topliţa, în comuna bihoreană Dobreşti. Lacul Vida se deosebeşte prin culoarea aproape ireală apei, dar şi prin faptul că în mijlocul său este amenajat un deversor, care creează impresia unui imens vârtej spectaculos.

„Este un baraj construit din anrocamente, care are 10 metri înălţime, lungimea coronamentului fiind de 70 de metri, dar pe care nu se poate circula, aşa cum se întâmplă la alte baraje. Prin realizarea acestui baraj s-a reuşit acumularea unui volum de 0.4 milioane de metri cubi de apă. Pentru evacuarea debitelor maxime de apă, barajul a fost prevăzut cu un deversor de tip pâlnie care este curiozitatea şi farmecul lacului”, potrivit site-ului lapensiuni.ro.

Fără trafic, aglomeraţie sau zgomot, doar câteva căsuţe cochete pe marginea unui lac. Odată cu închiderea minelor, lacul a ajuns în patrimoniul autorităţilor locale, care au făcut tot ce le-a stat în putinţă să profite de frumuseţea locului.

Lacul Vida este este un caz unic cu astfel de construcţie cu pâlnie. Pentru evacuarea apei, barajul a fost prevăzut cu un deversor special, care are efectul de a micşora presiunea apei în situaţie de ploi abundente asupra digului.

„De asemenea, ceea ce atrage în mod deosebit este şi faptul că pe suprafaţa de 6 hectare a lacului, se oglindeşte pădurea ce străjuieşte lacul, făcându-l să aibă, în funcţie de anotimp, o culoare mirifica. Lungimea lacului este de cca. 2 km pe malul căruia se află un drum forestier de unde poate fi admirat întreg peisajul. Tot aici pot fi vizitate şi salbaticele Chei ale Videi”, mai notează site-ul lapensiuni.ro

Nu departe de lac, pe Valea Roşia, se află zeci de peşteri, ce stârnesc interesul speologilor, dar în care se fac excursii şi pentru începători. Cele mai faimoase sunt Peştera cu Cristale de la Farcu şi Peştera Meziad.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta