Ministrul Lucian Bode: Autostrada Transilvania ar putea fi gata în 36 luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După secţiunea Borş-Biharia, în această lună vor fi daţi în folosinţă încă 25 km ai A3, pe secţiunea Iernut – Cheţani (jud. Mureş) FOTO: Facebook Lucian Bode

Aflat vineri în Bihor, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a afirmat că Autostrada Transilvania ar putea fi gata în 36 de luni, toate cele 10 sectoare fiind deblocate.

Într-o conferinţă de presă susţinută după inaugurarea noului punct de trecere a frontierei Borş II şi a secţiunii de autostradă Biharia – Borş, ministrul a declarat că luna aceasta vor fi daţi în folosinţă încă 25 km ai A3, pe secţiunea Iernut – Cheţani (jud. Mureş).

De asemenea, a spus el, în prezent sunt în execuţie alţi 25 km pe sectoarele Târgu Mureş – Ungheni şi Cheţani – Câmpia Turzii, iar pentru alţi 55 km din judeţele Cluj şi Sălaj s-au încheiat contractele de execuţie.

Ministrul Transporturilor a anunţat, în premieră, că pentru cei 30 km ai tronsonului Nădăşelu – Zimbor a fost stabilit câştigătorul, "o companie românească" tocmai în cursul acestei zile, iar în ce priveşte celelalte două tronsoane (Zalău – Nuşfalău şi Suplacu de Barcău – Chiribiş) "este în pregătire lansarea procedurii de achiziţie". Pentru secţiunea din Bihor, Suplac – Chiribiş, ministrul a precizat că termenul pentru depunerea ofertelor a fost fixat pentru data de 23 noiembrie.

"Niciun tronson al Autostrăzii Transilvania nu mai este blocat", a concluzionat Lucian Bode, întărind că "atâta vreme cât Guvernul Orban va rămâne la Palatul Victoria niciun kilometru de autostradă nu va rămâne muzeu".

Ministrul a mai precizat că Autostrada Transilvania ar putea fi gata în 36 de luni. 

Vă recomandăm şi: 

VIDEO Primii kilometri de autostradă deschişi în 2020. Cum arată lotul Biharia-Borş 

VIDEO Primii kilometri ai Autostrăzii Moldova, daţi în exploatare. Cum arată drumul aşteptat de toţi şoferii

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Autostrăzile A1 schimbă harta comerțului rutier. DN 68A Deva–Lugoj și Valea Oltului riscă să piardă afacerile crescute din traficul intens
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”