Marcel Boloş, secretar de stat al MDRT: Clădirile spitalelor pot fi reabilitate cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Bolos

Comisia de Monitorizare a Programului Operațional Regional a avizat deschiderea sesiunii de proiecte pentru reabilitarea termică a clădirilor instituțiilor publice. Anunţul a fost făcut de către secretarul de stat al Ministerului  Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT), Marcel Boloș.

În prima etapă vor fi reabilitate termic clădirile spitalelor, atât a spitalelor județene, cât și a spitalelor municipale.

''Acesta este un program mult așteptat, fiind unul de interes național. Am purtat discuții cu reprezentanții Comisiei Europene, urmând ca aceste discuții să continue la finele lunii noiembrie, când vom definitiva schema de finanțare a acestui program, care se adresează autorităților locale", a spus secretarul de stat, Marcel Boloș.

Obiectivul acestui program este atât îmbunătățirea condițiilor de spitalizare a pacienților, cât și reducerea cheltuielilor de funcționare a spitalelor.

Bugetul Uniunii Europene va contribui cu 80% din valoarea lucrărilor de reabilitare termică a spitalelor.

În ceea ce privește calendarul programului, Marcel Boloș a spus: „Urmează ca în primul trimestru al anului următor să fie lansat ghidul solicitantului. Până la finele lunii decembrie 2013, procesul de contractare trebuie încheiat, perioada de implementare a acestui proiect fiind stabilită până la 31 iulie 2015. Bugetul estimat al programului în acest moment este de 100.000.000 euro".

Lucrările care se vor finanța din aceste proiecte sunt: anvelopări pe partea de fațadă, schimbarea tâmplăriei, sisteme de ventilație, alimentarea cu energie electrică și termică.

„Urmează ca în următoarele ședințe, Guvernul să aprobe Ordonanța de Urgență care să oficializeze demararea acestui program național", a completat Boloș.

Lansarea ghidului pentru programul reabilitării termice a blocurilor de locuințe va avea loc la 1 noiembrie , urmând ca în 15 noiembrie să se deschidă apelul pentru proiecte.

În cadrul acestui program vor exista câteva facilități care se acordă persoanelor cu dizabilități, anumitor categorii de pensionari, veteranilor de război etc.

Consiliiile Locale vor putea să-și construiască scheme de finanțare proprii, autoritățile locale putând să opteze pentru diverse mecanisme de plată.

Bugetul alocat acestui proiect este de 300.000.000 euro, bani care se împart pe cele opt regiuni.

„Un element specific al acestui program este taxa de reabilitare termică, care îi va reveni cetățeanului beneficiar al lucrărilor de reabilitare a blocului de locuințe. Banii pe care Consiliile Locale îi vor pune în locul cetățeanului vor trebui recuperați în maxim 10 ani, perioadă care va face, ca suma ce trebuie restituită/lună să nu se simtă foarte mult în bugetul cetățenilor", a precizat secretarul de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă