Malurile Crişului Repede din Oradea înghit milioane de lei, pe timp de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii au pus covoare de gazon rezistent la frig, pe marginea aleilor de pe malul Crişului Repede

Direcţia Ape Crişuri investeşte 3 milioane de lei, bani de la Guvern, ca să transforme zona Crişului într-un spaţiu de promenadă „european”. Pentru a termina lucrările la timp, executantul a ales să pună gazon special, pentru care beneficiarul plăteşte puţin peste 6.400 de lei.

Orădenii care s-au plimbat astăzi pe malul drept al Crişului Repede au avut parte de o surpriză. Pe o porţiune de 550 de metri, între Podul Ferdinand şi cel de la Centrul de Calcul, a fost montat gazon, chiar dacă iarna bate la uşă. Anca Mihociu, reprezentanta Direcţiei Ape Crişuri, a spus că valoarea totală a lucrărilor de reamenajare a malului Crişului Repede este de circa trei milioane de lei. În această sumă sunt incluse şi alte cheltuieli decât cele legate de gazon.

„Noi plătim doar circa 6.400 de lei, pentru pregătirea stratului vegetal şi înierbarea taluzului. Pentru a se încadra în termenul de finalizarea a lucrărilor, executantul a ales să monteze gazon”, a spus Anca Mihociu. „Gazonul este rezistent la temperaturi foarte joase”, a precizat reprezentanta Ape Crişuri. Amenajarea malului a început în august şi trebuie să fie gata până la sfârşitul lui noiembrie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG