Maghiarii din Ținutul Secuiesc primesc ajutor din America pentru autonomie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Pataki, fost guvernator de New York, s-a întâlnit astăzi, la Oradea, cu vicepreședintele Parlamentului European pentru a discuta problema minorităților maghiare din România. Demnitarul american, cu origini maghiare, a declarat că susține demersurile privind autonomia Ținutului Secuiesc.

Aflat într-o vizită la Oradea, pentru a se întâlni cu reprezentanții universităților maghiare private din România, George Pataki, unul dintre guvernatorii cei mai longevivi ai statului New York, le-a oferit sprijin românilor de naționalitate maghiară din județele Covasna și Harghita pentru a-și dobândi autonomia.

„Guvernul României ar trebui să țină cont de faptul că 90% dintre locuitorii ținutului secuiesc sunt vorbitori de maghiară și, în semn de respect pentru aceștia, ar trebui să le acorde autonomie", a spus Pataki, care are origini maghiare. Tot în cadrul întâlnirii, fostul senator de New York aprobă și demersul de instituțiilor de învățământ superior maghiare, private, de a obține bani de la bugetul de stat. „Este necesar ca studenții din cadrul minorităților să aibă aceleași oportunități de a studia ca studenții români", a declarat George Pataki.

Fostul demnitar american nu este pentru prima dată în Oradea. Acesta a mai vizitat orașul de pe Crișul Repede, în 2006, tot pentru a se întâlni cu Tőkés László. Problema discutată atunci a fost retrocedarea unui teren de sport pentru un liceu maghiar. Intervenția lui George Pataki a dus la rezolvarea situației în favoarea instituției de învățământ.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online