Legea micii reforme în justiție, intrată astăzi în vigoare, nu se aplică și la Tribunalul Bihor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorii orădeni nu mai fac față numărului mare de cauze

Numărul mare de dosare, datorat în parte și crizei economice și numărul mic de judecători de la Tribunalul Bihor face imposibilă aplicarea Legii micii reforme în justiție, intrată de astăzi în vigoare. Aceasta își propune creșterea ritmului de soluţionare a cauzelor şi scurtarea duratei până la care se pronunţă o hotărâre irevocabilă. Asta în condițiile în care procesele de pe rolul instanței au termene și de câte ze

Potrivit judecătorului Cristian Monenci, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor, instanța nu poate aplica Legea micii reforme în justiție, intrată de astăzi în vigoare.  "Atingerea acestor deziderate exprimate de iniţiatorul actului normativ este însă dificilă în condiţiile în care numărul cauzelor înregistrate pe rolul Tribunalului Bihor în cursul acestui an a crescut cu 13 % faţă de anul 2009", a declarat Monenci.
Instanța are înregistrate peste 21.000 de dosare, în 2010, faţă de 18.500 de dosare, în anul 2009 . "La aceasta se adaugă deficitul de judecători de la nivelul acestei instanţe, în prezent existând nouă  posturi libere dintr-un total de 34, iar trei posturi sunt temporar neocupate, două judecătoare fiind în concediu maternal, iar o judecătoare fiind delegată la Penitenciarul Oradea", a explicat judecătorul.

Termene de zece luni

El spune că toate astea au dus la o supraîncărcare a judecătorilor. "Tribunalului Bihor este între primele tribunale ca încărcătură de dosare pe judecător din ţară. Efectul negativ s-a resimţit şi în acordarea termenelor de judecată, ajungându-se ca în materia contenciosului administrativ şi fiscal primul termen de judecată să fie fixat la aproximativ zece luni de la depunerea cererii", a subliniat Cristian Monenci.

Criza aglomerează instanța

El spune că motivul pentru care termenele sunt atât de lungi este faptul că numărul de cauze din cadrul Secției Comerciale, contencios administrativ şi fiscal, pe fondul crizei economice, cu 31 de procente, faţă de anul trecut. "Numărul dosarelor înregistrate a ajuns la 11.308 în 2010, faţă de 8.616 de dosare în anul 2009. În aceste condiţii impactul pe termen scurt al Legii 202/2010, la nivelul Tribunalului Bihor, va fi redus, iar soluţionarea unei cereri de la o zi la alta, un deziderat greu de atins, cel puţin în următoarele şase luni", a declarat în această dimineață judecătorul orădean.



Orădeanul Meer Ioan este nemulțumit de termenele lungi și amânarile repetate

Orădeni nemulțumiți de procesele lungi

De la teorie până la practică este cale lungă. Asta o spun și orădenii care au procese pe rolul Tribunalului Bihor.  "Termenele sunt enorm de lungi și vor fi și mai lungi. Dacă depui acum cerere, procesul va avea loc în martie-aprilie. Pentru aplicarea legii ar trebui să existe mai mulți judecători", a declarat Meer Ioan, un medic orădean care are un proces pe rolul instanței bihorene. El spune că nu doar termenele lungi sunt o problemă, ci și faptul că procesele sunt amânate la nesfârșit. "Te amână pentru orice fel de chițibuș", mai spune orădeanul. "Legea, în mod normal trebuie aplicată. Dacă nu se poate nu se poate. Reforma e bună, în esență, însă problema cu termenele de pe o zi pe alta nu o văd aplicabilă", a declarat avocatul orădean Alexandru Butuc.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil