Laszlo Tokes: „Suntem gata să demonstrăm la Bucureşti şi chiar la Bruxelles, dacă nu obţinem autonomia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laszlo Tokes

Marşuri de protest la Bucureşti şi Bruxelles şi alte manifestări ale democraţiei directe. Asta pregătesc maghiarii, potrivit eurodeputatului Laszlo Tokes, dacă nu li se va acorda autonomia teritorială.

Aflat la Oradea, unde a susţinut o conferinţă de presă, eurodeputatul Laszlo Tokes a vorbit despre autonomie, dar şi despre manifestările care vor urma, dacă nu se va ajunge la un dialog cu politicienii români. Potrivit eurodeputatului, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania  susţine nu numai cauza autonomiei teritoriale a ţinutului secuiesc, ci doreşte să realizeze diferite tipuri de autonomie, la diferite nivele în ansamblul întregii comunităţi maghiare din România, respectiv în ţinuturi cum ar fi regiunea Partium, ori Banatul, sau Dobrogea.

“Este clar că nu ne gândim numai la autonomie pe bază etnică, ci la diferite autonomii regionale care ar fi în folosul întregii ţări. Ne gândim la autonomie, la autodeterminarea regională a întregii Transilvanii, aşa cum şi în trecut aceste macro-regiuni au avut identitate teritorială, geografică, istorică”, a afirmat Laszlo Tokes.

În ceea ce priveşte marşul care a avut loc, duminică, în secuime Tokes a precizat că face parte dintr-o serie de manifestări care ar urma să se desfăşoare în perioada următoare, atât în România cât şi la Bruxelles. Totodată, a mai afirmat că se va folosi de toate mijloacele nesupunerii civice pentru a obţine autonomia.

“Ne-am simţit obligaţi să ne folosim mijloacele democraţiei direct, prin organizarea marelui marş din secuime. Vor urma alte manifestări similare. Suntem gata să ne ducem şi să demonstrăm în capitala ţării Bucureşti, chiar şi în capitala Europei Unite, Bruxelles. Suntem gata să ne folosim de mijloacele nesupunerii civice dacă suntem nevoiţi. Sunt metode acceptate, legitime, în ţările democratice” a mai afirmat eurodeputatul.

Nu este de acord cu criticile care i se aduc atât din ţară cât şi din afara ţării în ceea ce priveşte marşul din secuime şi spune că nu a găsit niciodată loc de dialog cu majoritatea politică din România, astfel că va recurge la manifestaţii până când vor fi acceptate propunerile comunităţii maghiare.

“Criticiile la adresa noastră care spun că maninestarea de duminică a fost una destructivă şi ar fi fost mai eficient să urmăm calea dialogului. Astfel de critici, după părerea mea, sunt cinice, doarece în ultimii 23 de ani am încercat să ne înţelegem cu majoritatea românească şi politicul românesc, dar puterea majoritară ignoră voinţa democratică  a comunităţii maghiare şi nu ne ia în seamă când încercăm să iniţiem dialog politic. Suntem nevoiţi să  recurgem la astfel de metode şi mijloace. Răspunderea pentru crearea acestei situaţii este cea a politicului românesc, a guvernului românesc. Ei ar trebui să accepte propunerile noastre privind soluţionarea problemei comunităţii maghiare, respectiv a acordării dreptului  la autonomie teritorială şi culturală”, a afirmat Laszlo Tokes.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă