În Bihor peste 70 de străini au primit interdicții pe teritoriul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă

Serviciul păntru Imigrări Bihor a emis un număr de 72 de interdicții de intrare pe spațiul României, pentru perioade cuprinse între 6 luni și 5 ani, pe parcursul anului 2009.

În fiecare an la 7 aprilie este sărbătorită Ziua Oficiului Român pentru Imigrări, iar cu această ocazie Serviciul Bihor a făcut publice  datele înregistrate pe parcursul anului trecut.

În anul 2009, au fost depistaţi în Bihor  153 străini cu şedere ilegală, împotriva cărora au fost luate măsurile legale. Astfel, 50 de străini au primit decizii de returnare, un număr de 17 străini au primit acces la procedura de azil, 55 străini au fost conduşi cu escortă la Centrul de luare în custodie publică Otopeni, până la efectuarea returnării, iar 30de străini au beneficiat de prelungirea dreptului de şedere motivat, întrucât îndeplineau condiţiile legale. În anul 2009 au fost aplicate un număr de 72 interdicţii de intrare în România, pe perioade cuprinse între 6 luni şi 5 ani.

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată