FOTO Voluntariat. Femeile au lăsat bucătăria şi au trecut pe şantier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Femeile Construiesc” este un eveniment organizat periodic de Habitat Beiuş pentru a arata cât de simplu, cât de prietenos şi uşor este să lucrezi la construirea unei case Habitat aşa încât oricine o poate face, inclusiv doamnele sau domnişoarele. Mai multe doamne şi domnişoare au participat,  la sfârşit de săptămână, la construirea de locuinţe pentru familii aflate în nevoie de locuinţe.

În timpul evenimentului participantele schimbă rolul cu bărbaţii, ele punând mâna pe uneltele specifice şantierului iar domnii pe ustensilele de gătit aşteptându-le cu masa la sfârşitul zilei de muncă.

"Eu sunt pentru prima dată pe un şantier Habitat şi mărturisesc că fost o experienţă foarte interesantă. Am avut emoţii, deoarece mă gândeam că munca pe şantier nu e  simplă. Ideea să participi la construirea unei case părea cel puţin deplasată. Mă întrebam ce aş putea să fac eu şi celelalte participante aici. Am rămas uimită să constat cum echipa Habitat s-a organizat perfect, astfel că fiecare dintre doamnele prezente am învăţat rapid cum să mânuim uneltele de lucru. A fi voluntar Habitat poate să însemne mult, dacă iubeşti oamenii şi munca în echipă. E uimitor să ştii că ai contribuit şi tu la construcţia unei  case în care vor locui nişte oameni ce aşteaptă de ani de zile o locuinţă. Din grupul de femei făcea parte şi o doamnă a cărei casă urmează să fie ridicată exact în acel loc. Spunea că e atat de fericită că, în  sfârşit vor avea casa lor. Pentru mine, prezenţa pe şantierul Habitat a însemnat  mulţumire interioară şi bucuria că pot face ceva pentru alţii" a afirmat Camelia Florea, una dintre participante.


Prima ediţie a evenimentului „Femeile Construiesc” a fost lansată în România cu ocazia înmânării unui premiu pe care puţine femei se pot mândri că-l au: „Premiul pentru creativitatea de care dau dovadă femeile în viaţa rurală”, acordat Getei Heredea, o femeie simplă de la ţară. Ea era una dintre cele 20 de femei din întreaga lume care au fost premiate în 2005 de către prestigioasa fundaţie internaţională Women’s World Summit Foundation (WWSF). Geta a fost premiată pentru că, disperată de condiţiile în care trăia împreună cu soţul şi cu cei doi băieţi ai lor, a acţionat nu numai ca să îmbunătăţească viaţa familiei sale, ci şi a celorlalţi oameni care locuiesc în satul ei, Mizieş. Şi a reuşit.

„Azi am învăţat că zâmbetul înnobilează chipul fiecăruia. Zâmbetul şi senzaţia plăcută că poţi face câte ceva chiar pentru oameni şi alături de oameni pe care nu i-ai cunoscut până atunci. Pe voluntari i-am considerat întotdeauna favorizaţi pentru că, uitând de grijile cotidiene, dăruiesc din timpul şi din experienţa lor. La sfârşitul câtorva ore în care ai învăţat multe lucruri pe care nu le ştiai şi poate nici nu te credeai în stare să le faci te copleşeşte un sentiment plăcut de mândrie şi dorinţa de a mai participa la asemenea proiecte. Cinste celor care le iniţiază! Felicitări celor care participă la ele!” spune Anca Banda, directoarea Casei de cultură din Beiuş, una din participantele la eveniment.

Pe parcursul orelor petrecute în şantier, voluntarele au îmbinat toate elementele necesare pentru construirea fermelor de acoperiş la una din casele de care va beneficia o familie numeroasă. Ele au transportat materialele necesare, au bătut mii de cuie şi au reuşit să finalizeze ce şi-au propus chiar înainte de termen. Bărbaţii care au participat le-au pregătit între timp cafeaua, le-au servit cu apă, suc şi dulciuri iar la final au întins masa gătită chiar de ei. Atmosfera a fost una caldă, destinsă şi chiar daca au fost câţiva stropi de ploaie participantele nu s-au lăsat intimidate şi şi-au continuat activitatea.

Mai citiţi:

<a href="https://adevarul.ro/stiri-locale/oradea/voluntarii-din-germania-si-irlanda-construiesc-1217727.html">Voluntarii din Germania şi Irlanda construiesc Casa de Paşti</a>

<a href="https://adevarul.ro/stiri-locale/oradea/david-bryan-le-da-tinerilor-din-oradea-curajul-sa-901923.html">David Bryan le dă tinerilor din Oradea curajul să spună "Da" voluntariatului</a>

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune