S-a dat startul celei de-a doua zi a supermaratonului Bekescsaba - Arad - Bekescsaba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Printre participanţii la acest supermaraton se număr şi arădeanca Adela Cristea
Printre participanţii la acest supermaraton se număr şi arădeanca Adela Cristea

Startul cursei a doua din cadrul Supermaratonului Bekescsaba – Arad – Bekescsaba s-a dat în această dimineaţă. Concurenţii au pornit din faţa Palatului Administrativ din Arad şi vor avea de parcurs o distanţă de 96,7 kilometri.

În prima zi a supermaratonului, adică sâmbătă a fost blocat centrul Aradului. Cei care au trecut primii linia de sosire au fost cicliştii de la Clubul „Ciclyng Time“ din Timişoara, care au ajuns primii şi anul trecut, în prima zi a competiţiei. Pe locul doi s-a clasat tot o echipă din România.

La ediţia din acest an s-au înscris peste 500 de biciclişti, 7 atleţi la alergare individual, 5 la proba de patine cu rotile, iar la alergare ştafetă au fost peste 10 echipe participante. Premierea câştigătorilor va avea loc la Bekescsaba. Premiile oferite sunt în bani.

Câştigătorii locurilor I la individual masculin şi feminin vor primi premii în valoare de 220.000 forinţi, cei care vor ocupa locul I la echipe masculin vor primi 160.000 de forinţi, iar cele care se vor clasa pe primul loc pe echipe la feminin vor primi 160.000 forinţi. Pentru locruile II şi III sumele de bani sunt mai mici. 

Mai puteţi citi: Supermaratonul Bekescsaba - Arad – Bekescsaba aduce restricţii de circulaţie

VIDEO Start la cursa spre Ungaria la supermaratonul Békéscsaba-Arad-Békéscsaba

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite