FOTO Spectacolul de gingăşie, culoare, linişte şi eleganţă. Lacul cu nuferi din Băile Felix este în plină floare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lacul cu nuferi

Lacul cu nuferi din Băile Felix este în plină floare, broaştele testoase se lăfăie la soare, zona a fost reamenajată, astfel încât, după o plimbare în pădure sau o baie la vreunul dintre ştranduri, amatorii se pot opri aici, pentru poze, sau pur şi simplu, pentru o pauză.

Lacul cu nuferi din Băile Felix se află în centrul staţiunii, iar în lunile iulie- august imaginea oferită de frumuseţea nuferilor este una aparte. Nuferii înfloresc pe toată perioada anului, dar maximul este în această perioadă.

Nymphaea Lotus Thermalis este o specie subtropicală despre care se crede că a supravieţuit perioadei de glaciaţiune.

În Băile Felix au mai fost aduse alte două specii de nuferi, Nufărul alb şi Lotusul Indian, acesta din urmă fiind o specie adusă din Asia de S-E.

Este locul cel mai vizitat din staţiune, dar şi de orădenii care aleg să se relaxeze în zonă şi să se bucure de un aer mai puţin poluat.

Pe lângă flora deosebită din lacuri, există şi câteva specii de peşti exotici care pot supravieţui doar în apele termale calde ale acestor lacuri. Pe lângă peşti, de câţiva ani, lacurile au fost populate cu broaşte ţestoase.

Mai puteţi citi:

<a href="https://adevarul.ro/stiri-locale/oradea/foto-baile-felix-la-concurenta-cu-oferta-1551734.html">FOTO Băile Felix, la concurenţă cu oferta maghiară. Imagini cu cel mai mare complex de agrement din România</a>

<a href="https://adevarul.ro/stiri-locale/oradea/jurnalistii-din-viena-promoveaza-obiectivele-1546181.html">Jurnaliştii din Viena promovează obiectivele turistice din Oradea şi Băile Felix</a>

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi