FOTO S-a finalizat proiectul tehnic pentru modernizarea pieţei Rogerius. Vezi cum va arăta bazarul peste doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost finalizat proiectul tehnic al pieţei Rogerius, proiect care va fi înaintat spre aprobare consilierilor locali în cadrul şedinţei de joi. Din toamna acestui an, bazarul va intra într-un proces de modernizare astfel că în cel mult doi ani va avea o nouă înfăţişare.

Primarul Ilie Bolojan a declarat că modernizarea pieţei este necesară pe de o parte pentru a avea mai multe locuri pentru comercializare, pe de altă parte pentru a rezolva unele probleme administrative-lipsa unor amenajări funcţionale, lipsa unor dotări sanitare suficiente în incinta pieţei- legate de această piaţă. Totodată, administraţia locală are intenţia să finalizeze cât mai repede această lucrare:

"Estimăm că la finalul acestei luni să finalizăm actele pentru pornirea procedurii de licitaţie urmând ca, în toamna acestui an, sau cel mai târziu în primăvară să începem lucrările propriu-zise" a afirmat primarul Ilie Bolojan.

Actualmente în piaţa Rogerius sunt aproximativ 950 de comercianţi la mese, 40 în spaţiile amenajate, iar în sectorul lactate vând zilnic aproximativ 20 de comercianţi.

Comercializarea produselor nu se va suspenda nici pe perioada lucrărilor, timp de maxim 2 ani, deoarece lucrările se vor desfăşura în trei etape. Astfel, o parte dintre comercianţi vor fi mutaţi în sectoarele unde lucrările au fost deja finalizate, iar în faţa Spitalului Municipal se va amenaja o suprafaţă cu o capacitate de 300 de mese, care îi va deservi în mod etapizat pe toţi comercianţii afectaţi de lucrări. În acest spaţiu, comercianţii îşi vor putea desfăşura activitatea până în momentul în care vor putea reveni în tronsonul modernizat al pieţei.

"Prin lucrarea noastră, noi încercăm să aducem un plus de calitate investiţiei care va urma, am încercat să creştem atât calitatea mediului construit cât şi calitatea mediului înconjurător. Spaţiile rezultate, care vor fi puse la dispoziţia comercianţilor, vor fi mult mai mari şi mai generoase decât cele actuale. Lucrările vor începe din spatele pieţei, dinspre strada Pascal, unde vom realiza un prim tronson, ce va sta la dispoziţia comercianţilor ca spaţiu de vânzare a produselor. Al doilea tronson este cel destinat produselor nealimentare, iar  în sectorul trei vor fi produsele tradiţioane, bio şi apicole şi sectorul pentru comercializare flori", a afirmat arhitectul Daniel Tivadar, reprezentant al firmei Poliart.

Deasupra sectorului trei va fi un etaj cu o suprafaţă de 860 mp, unde se va amenaja un spaţiu de alimentaţie publică şi o teresă cu o capacitate minimă de 100 de locuri. Noutatea majoră a complexului va consta în amenajarea pe acoperişul pieţei a unor spaţii verzi, oferind orădenilor din zonă o nouă posibilitate de recreere.

Conform estimărilor,  lucrările la primul tronson vor fi de aproximativ 7 luni, la cel de-al doilea 4 luni, iar la tronsonul trei 6 luni. Totodată, la realizarea proiectului tehnic s-a ţinut cont şi de sugestiile primite la dezbaterile organizate, astfel încât au fost mărite suprafeţele utilizate de către comercianţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"