FOTO Cetatea din Oradea găzduieşte pentru prima dată Târgul de Crăciun şi spectacolul de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Targul de Craciun

Târgul de Crăciun din Oradea are loc, pentru prima dată, în Cetatea Oradea, şi este deschis până pe 31 decembrie, între orele 12:00 – 21:00 de luni până vineri, respectiv 10:00 – 21:00 în zilele de sâmbătă şi duminică. Tot la Cetatea se va organiza petrecerea în aer liber din noaptea de Revelion, precum şi tradiţionalul foc de artificii.

În Cetate au fost amplasate 30 de căsuţe de lemn, în vederea comercializării de produse specifice de sărbători: produse alimentare tradiţionale, ciocolată de casă, turtă dulce, produse de patiserie, decoraţiuni şi cadouri de sărbători, aranjamente florale, felicitări şi suveniruri, vin şi pălincă naturală din fructe, precum şi altele.

Totodată, în cadrul târgului există şi două zone comerciale în aer liber, rezervate alimentaţiei publice, precum şi două spaţii pentru prezentare şi comercializare de vin, unde sunt  prezente vinotecile Vura şi Millesime.

De asemenea, un spaţiu în aer liber, situat la intrarea în Cetate, în partea dreaptă, este alocat realizării unui târg de brazi. Un alt spaţiu în aer liber este prevăzut pentru jocuri gen carusel, trenuleţ pentru copii.

Tot în Cetate este amplasată ieslea cu scena naşterii Mântuitorului, care în anii anteriori a fost aşezată în Piaţa Unirii, în faţa Primăriei, reabilitarea ei fiind realizată şi în acest an în colaborare cu studenţii de la Universitatea Oradea.

Primăria Oradea a pregătit şi un program artistic de scenă, pentru fiecare zi a săptămânii, fiind planificate spectacole de colinde şi obiceiuri tradiţionale de Crăciun, cu participarea unor coruri teologice, a unor coruri liceale, a corurilor bisericeşti, a corurilor şi ansamblurilor folclorice, precum şi a unor interpreţi de muzică populară.

În data de 31 decembrie, tot în Cetate va fi organizat şi Revelionul, unde participanţii se vor putea bucura atât de decoruri, cât şi de spectacol, dar şi de produsele culinare specifice de sărbători.

Pe scena amenajată în apropierea bradului, vor urca în ultima seară a anului pentru a susţine concertul de Revelion artiştii: Edina Bodor, Răzvan Chebeleu, Narcisa Badea, Iulia Tohotan şi trupa Fracassoni din Italia, MC-ul întregului spectacol fiind Emil Trifa.

În ce priveşte jocurile de artificii, Primăria promite în acest an efecte noi, într-un spectacol piro-muzical ce va dura 10 minute.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră