Fosta directoare de la Protecţia Consumatorului Bihor, cercetată de procurorii DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristiana Bigan

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au pus-o sub învinuire pe fosta şefă a Protecţiei Consumatorilor Bihor, Cristiana Bigan. Ea este cercetată într-un dosar de corupţiei alături de Paul Cristian Ferchedău, fiul ei.

În acelaşi dosar mai sunt cercetate şi  Iuliana Coruţ, director la cabinetul ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, Paula Mănuceanu, consilier în cadrul aceluiaşi cabinet, şi Simona Dumitriu, funcţionar în cadrul unei agenţii guvernamentale.


Cristianei Bigan i se impută faptul că, în octombrie 2012, ar fi cumpărat subiectele de la examenul de ocupare a funcţiei de consilier pentru afaceri europene în cadrul Direcţiei Generale Autoritatea de Management în cadrul POSDRU, pentru care candida fiul ei, Paul Cristian Ferchedău.


Subiectele ar fi fost puse la dispoziţia tânărului de către Paula Mănuceanu, la intervenţia Iulianei Coruţ, director de cabinet al ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.


"Pentru a-l favoriza pe Ferchedău-Paul Cristian în ocuparea acestui post, învinuita Coruţ Iuliana a pretins şi primit o sumă de bani de la Bigan Cristiana, mama candidatului, prin intermediul învinuitei Dumitriu Simona, sora învinuitei Coruţ Iuliana", se arată în comunicatul DNA.


Procurorii au început urmărirea penală faţă de Cristiana Bigan pentru dare de mită, complicitate la permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii.


Paul Cristian Ferchedău, fiul acesteia, este urmărit pentru folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate la infracţiunea de uz de fals.


Iuliana Coruţ, directorul de cabinet al ministrului Muncii Mariana Câmpeanu, a fost pusă sub învinuire pentru luare de mită, instigare la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Paula Mănuceanu, este urmărită penal pentru permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi sustragere de înscrisuri.

Simona Dumitriu, sora Iulianei Coruţ, este anchetată pentru complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată