Fost avocat condamnat pentru că şi-a ucis soacra, eliberat condiţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Moraru a prezentat judecătorilor o adeverinţă de la un paroh din Oradea dispus să-l angajeze după ce va ieşi din puşcărie. " Au fost două minute care au scăpat de sub control, a fost o deraiere regretabilă, şi un conflict verbal a degenerat", a descris fostul avocat crima comisă. foto: ebihoreanul.ro

Judecătorii din Bistriţa i-au dat drumul din închisoare fostului avocat orădean Cosmin Moraru, condamnat în 2013 la 13 ani de detenţie pentru că şi-a ucis în mod barbar soacra, crăpându-i capul cu un blocator de volan, iar apoi tăindu-i gâtul.

Bărbatul, care ar fi trebuit să iasă din puşcărie pe 31 august 2024, a beneficiat de clemenţa judecătorilor din Bistriţa care l-au eliberat condiţionat lăudând comportamentul exemplar pe care l-a avut în faţa instanţei şi în timpul detenţiei. 

Comportament impecabil

Moraru a cerut prima dată eliberarea condiţionată în primăvara anului trecut, când Judecătoria Bistriţa i-a şi admis-o. „Ce ar mai putea face să poată dovedi că regretă fapta comisă şi că a înţeles rolul pedepsirii sale? Cât ar mai trebui să execute pentru a se considera că a executat suficient?”, scrie în sentinţa în care jdecătorul a admis că „fapta comisă de petent este de o gravitate excepţională”, dar a explicat că „în toată experienţa acestei instanţe nu au existat cazuri mai clare decât cazul acestui deţinut”, clare în sensul căinţei condamnatului.

Hotărârea a fost contestată, însă, de către procurori, iar Tribunalul Bistriţa Năsăud le-a dat dreptate, dispunând, pe 13 august anul trecut, ca orădeanul să mai rămână după gratii. 

După încă două luni, Cosmin Moraru a depus o nouă cerere, iar de astă dată a fost respinsă la Judecătorie şi admisă, în februarie, acest an, de Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Conform soluţiei pronunţate, Moraru a executat, într-adevăr, doar puţin peste jumătate din pedeapsă, „perioadă care într-adevăr e insuficientă”, însă a fost cuminte după gratii, a lucrat, a participat la mai toate toate programele la care a fost selectat, obţinând diplome şi „evidenţiindu-se în mod pozitiv”, făcând eforturi „în direcţia echilibrării psiho-comportamentale”.

„Deraiere de moment”

În faţa instanţei, când a cerut să fie lăsat în libertate, fostul avocat Cosmin Moraru şi-a descris fapta ca pe „o deraiere de moment”. În realitate, însă, crima a fost comisă cu o cruzime greu de descris, iar bărbatul a fost extrem de calculat, „plantând” probe care să-i conducă pe procurori pe o pistă greşită. 

Concret, în dimineaţa de 3 decembrie 2012, după o ceartă cu soacra sa, bărbatul a zdrobit-o în bătaie cu un blocator de volan, „provocând secţionarea scalpului şi o fractură a craniului”, iar când femeia  n-a mai mişcat, Moraru a luat un cuţit de bucătărie şi i-a tăiat gâtul, „secţionând carotida externă şi internă, vena jugulară şi nervul vag, care controlează activitatea muşchilor laringelui, faringelui şi a organelor interne precum inima, plămânii şi organele abdominale”, se arată în actul de inculpare.

Prins în Elveţia

Ulterior, bărbatul a împachetat cadavrul în saci de nylon, punând şi un prezervativ şi hotărârea de divorţ dintre soacra sa şi tatăl soţiei, care ar fi trebuit să îndrepte anchetatorii spre ipoteza că femeia ar fi fost ucisă de fostul soţ, Iosif Pazurik, aruncându-l într-un şanţ din localitatea Nadăr, comuna Spinuş, în apropierea localităţii unde socrul său deţine o casă părintească. 

Prins în Elveţia, unde fugise împreună cu soţia sa, Cosmin Moraru a fost condamnat la 13 ani de detenţie. Deşi trimisă în judecată pentru complicitate la omor, pe considerentul că a fost în apartament în momentul crimei, soţia fostului avocat, Kristina Pazuric, a fost achitată.

Vă recomandăm şi: 

Omorâtă pentru că a refuzat să facă sex. Detaliile oribile ale crimei din Bihor

Gest impresionant al fotbalistului Erling Haaland, căruia arbitrul Octavian Şovre i-a cerut un autograf. A trimis un pachet special la Oradea

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi