FC Bihor s-a reunit la primul antrenament oficial, sub conducerea lui Gheorghe Ghiț

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Bihor a început pregătirea pentru campionatul din sezonul 2010-2011, cu o nouă conducere administrativă, un nou staff tehnic și un lot nou de judecători. Peste 50 de jucători au fost prezenți astăzi, la primul antrenament oficial.

Gheorghe Ghiț a condus antrenamentul în calitate de antrenor principal, în locul lui Dan Dobai.Noul antrenor a câștigat titlul național, cu echipa de junori A de la CF Liberty Salonta, sub culorile ACU Arad. "La început vom lucra mai mult la chestiile organizatorice şi la definitivarea lotului de jucători. Va trebui să ne lămurim asupra potenţialului şi valorii jucătorilor, pentru a şti dacă există posturi pentru care va mai trebui să achiziţionăm jucători", a declarat noul antrenor. El a spus că va încerca să construiască o echipă tânără, iar obiectivul este câștigarea fiecărui meci. "Voi colabora cu preparatorul fizic Marius Marinău, pe care-l consider un profesionist desăvârşit, ceilalţi membrii ai staffului tehnic urmând a fi aleşi în câteva zile", a mai spus Gheorghe Ghiţ.

"Sunt mulţi jucători la primul antrenament, dar dintre aceştia vor fi aleşi cei care vor demonstra că pot face performanţă la FC Bihor", a declarat Ioan Lucian, președintele FC Bihor. El a precizat că Ghiț își va alege echipa cu care va antrena, în zilele următoare.

Jucătorii FC Bihor prezenți la reuniune

 Jucătorii prezenți la primul antrenament aparţin de FC Bihor şi CF Liberty: Răzvan Bonta, Cătălin Bujor, Călin Fildan, Dumitru Muscă, Iulian Petrache, Sorin Tegzeş, Bogdan Ţoc, Ciprian Dianu, Cosmin Letan, Sergiu Buda, Petrică Cârmaci, Mihai Deaconescu, Cătălin Miheş, Răzvan Pocian, Răzvan Lupu, Răzvan Caciora, Bogdan Ţoca, Adam Achim, Cristian Butuc, Alexandru Pantea, Cătălin Chiş, Andrei Coroian, Cristian Danci, Daniel Obeşterescu, Raul Teşan, Zeno Bundea, Bogdan Iambor, Balla Istvan, Vlad Bibarţ, Marius Huiduc, Sergiu Mateoc, Ştefan Pintea, Alexandru Sorian, Novak Roland, Molnar Laszlo, Bogdan Roghină, Dumitru Copil, Alexandru Bârsan, Birtalan Botond, Markus Adrian, Alexandru Avramescu, Florin Pop, Andrei Şulea, Alexandru Florean, Remus Benţe, Juan Manuel Gomez, Răzvan Ardelean, Laurenţiu Lobonţ, Remus Andor, Alexandru Manea. Cătălin Bujor, Bogdan Ţoc, Dumitru Copil şi Alexandru Manea au evoluat sezonul trecut la UT Arad, iar Sergiu Buda şi Daniel Obeşterescu, la FC Timişoara. Atacantul uruguayan Juan Manuel Gomez (20 de ani), care a evoluat în ţara sa, la clubul Liverpool FC Montevideo, a fost și el printre jucători.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie