Drumul expres se apropie de finalizare, 80% din lucrare fiind realizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumul de legătură va asigura accesul locuitorilor de pe Calea Adevărului către strada Piatra Craiului şi Aleea Ştrandului pe un podeţ realizat peste Pârâul Întunecat, în condiţiile în care, prin construirea drumului expres, trecerea la nivel peste linia căii ferate se va desfiinţa.

Drumul de legătură va asigura accesul locuitorilor de pe Calea Adevărului către strada Piatra Craiului şi Aleea Ştrandului pe un podeţ realizat peste Pârâul Întunecat, în condiţiile în care, prin construirea drumului expres, trecerea la nivel peste linia căii ferate se va desfiinţa.

Tehnologia după care se execută este una specială, dezvoltată de firma Maccafferi din Italia, iar soluţia tehnică aleasă de proiectant propune o amprentă minimă a construcţiei şi implicit a exproprierii necesare, dar în acelaşi timp se încadrează în standarde din punctul de vedere al lăţimii şi al declivităţii bretelei.

Termenul de finalizare a construcţiei drumului expres, realizat prin programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, în cadrul proiectului "Decongestionarea traficului rutier şi îmbunătăţirea mobilităţii populaţiei pe coridorul transfrontalier de legătură Oradea - Biharkeresztes"  este octombrie 2015.

Mai multe pentru tine:
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii