Doi voluntari străini dau o mână de ajutor beneficiarilor organizației Caritas Eparhial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi voluntari au ajutat la distribuirea mesei calde pentru beneficiari

Stephen şi Ahmed au grijă, de trei luni, de săracii care apelează la ajutorul organizaţiei Caritas Eparhial. Tinerii sunt impresionaţi de cazurile sociale din Oradea şi sunt fericiţi că au avut şansa de a face ceva utili pentru orădeni.

Irlandezul Stephen Murphy şi turcul Ahmet Necdet Cupur sunt voluntari la Caritas Eparhial Oradea din noiembrie anul trecut. Tinerii au venit prin Serviciul European de Voluntariat finanţat de Comisia Europeană. Nici unul dintre ei nu a mai fost voluntar în afara ţării şi spun că au ales Caritas Eparhial pentru că au fost impresionaţi de activitatea socială au organizaţiei.

Impresionaţi de problemele orădenilor
De când au venit în Oradea, Ahmed şi Stephen, alături de ceilalţi voluntari, distribuie săptămânal alimente, haine şi o masă caldă pe zi. „Sunt oameni foarte săraci, care dorm la Azilul de Noapte  şi stau ziua în frig, pe străzi. Sunt şi familii care abia supravieţuiesc.  Am fost cu asistenţii în vizitele de evaluare şi am văzut condiţiile grele în care trăiesc”, povesteşte Stephen. 
„Am rămas marcat de un bătrân care a încercat să mă convingă să-i dau două porţii de mâncare în loc de una”, spune şi Ahmed. Deşi Ahmed este inginer, iar Stephen absolvent de ştiinţe politice, ei pun umărul la treabă cu drag şi recunosc că s-ar întoarce oricând voluntari în Oradea. „Problemele de aici sunt mult mai serioase decât am văzut în ţara noastră”, recunoaşte Stephen. „Vom rămâne în ţară până în luna mai. Acum ne-am implicat şi în confecţionarea felicitărilor de Paşte. Din vânzarea lor se vor asigura alimente”, explică Stephen.
Tinerii au recunoscut că experienţa le-a schimbat perspectivele şi i-a făcut să înţeleagă cum pot fi utilil în afara carierei. Amândoi s-au îndrăgostit de oraş şi au luat lecţii de limba română. După finalizarea proiectelor, Ahmed este convins că se va întoarce în Oradea.

Şansa de a face voluntariat
Caritas Eparhial are 125 de voluntari care ajută trei sute de persoane. Ahmed şi Stephen spun că au cochetat cu voluntariatul la ei în ţară, dar nu au avut ocazia să lucreze alături de o echipă atât de dedicată şi profesionistă. Tinerii sunt convinşi că prin venirea în Oradea, s-au ajutat în primul rând pe ei înşişi.

Mai multe pentru tine:
Dorințele lui Fuego, la 49 de ani! Ce se întâmpla cu mama artistului când a fost aniversat pe scena Festivalului Mamaia: „Vreau minte pe umeri”
Puțini șoferi știu. Cu cât se poate depăși viteza legală fără sancțiuni
Îndemn la boicotarea festivităților de început de an școlar. Părinte: „Mii de copii vor merge în zona abandonului școlar”
O descoperire rară care îi uimește pe arheologi: un pumnal vechi de 3500 de ani, găsit în inima Germaniei
Țara pe care trebuie s-o eviți. Unde să nu mergi în vacanță: „Am stat o noapte și apoi am plecat”
Ce se întâmplă cu preotul homosexual de la Schitul Stânișoara care s-a filmat scandalos cu „iubi”. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților explică rolul lui în biserică
Bărbații care au resentimente față de soțiile lor obișnuiesc să facă aceste 11 lucruri acasă
În ce trebuie să fierbi sarmalele pentru a le da un gust unic. Ce se face cu carnea de două ori? Rețeta lui Păstorel Teodoreanu
Adulții interesați să se întoarcă la școală, la „A doua șansă”, pe lista de așteptare. „Anul ăsta nu. Sperăm să revenim în 2026”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Divorț iminent pentru Prințul Harry? Presa speculează că Meghan Markle ar avea un copil din flori