Documentul parafat în mare secret care a schimbat definitiv soarta României. Cum a ajuns 12 octombrie „Ziua Oradiei“
0E sărbătoare la Oradea, unde ziua oraşului este aniversată cu mare fast de autorităţile locale, care au împodobit întreg centrul istoric cu steaguri şi bannere uriaşe înfăţişând personalităţi ale oraşului cu contribuţii majore nu doar la dezvoltarea urbei, ci şi a ţării. Pentru că, mai puţin ştiut, la Oradea s-a semnat, exact în urmă cu 100 ani, Declaraţia de independenţă care a stat la baza Marii Uniri.
Documentul, denumit „Declaraţia de autodeterminare naţională”, a fost redactat de Vasile Goldiş şi semnat în mare secret chiar în casa avocatului orădean Aurel Lazăr, devenit ulterior deputat de Bihor şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membru fondator al Uniunii Avocaţilor din România, preşedinte al PNŢ Bihor, primar al municipiului Oradea.
„Comitetul de iniţiativă s-a întrunit în această casă pentru a decide, cu foarte mare hotărâre, despărţirea de Imperiul austro-ungar. A fost o declaraţie de independenţă, o declaraţie privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se poziţiona <printre naţiunile libere>. Aurel Lazăr şi-a asumat curajul de a găzdui această întâlnire aici, în casa lui. Nu a ezitat nicio clipă", explică Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor.
Actul istoric făcea referire la cei aproximativ 3.500.000 de români care trăiau în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. Se sublinia necesitatea convocării unei adunări naţionale, care să delege organele abilitate „să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române”, cerându-se „afirmarea şi valorificarea drepturilor ei, nestrămutate şi inalienabile, la deplina viaţă naţională”.
foto: Muzeul memorial Aurel Lazăr
La întâlnirea din casa lui Lazăr, acum transformat în muzeu, a participat şi Alexandru Vaida Voievod care, ulterior, pe 18 octombrie 1918, a prezentat documentul în Parlamentul de la Budapesta, primind aprecierile şi tot el înfruntând huiduielile.
„Existând un astfel de document, tradus şi oficializat, s-a putut convoca Marea Adunare Naţională din 1 decembrie de la Alba Iulia şi s-au putut alege delegaţii, Bihorul trimiţând 131 de oficiali. Oradea devenea, astfel, prima <cetate a Unirii>”, spune şi istoricul orădean Cristian Culiciu.
„Declaraţia de autodeterminare de la Oradea", a fost singurul document al românilor vremii în care se regăsea conceptul de autodeterminare şi principii de drept internaţional statuate printr-o lucrare de talie mondială - „Cele paisprezece puncte" ale preşedintelui american W. Wilson. "Punctul 10 se referea, în fapt, la naţionalităţile din Austro-Ungaria, între care şi cea română, arătând că ele vor avea libertatea de a-şi alege singure soarta", zice Culiciu.
În ciuda importanţei documentului, un succes politic esenţial în istoria naţională, 12 octombrie a devenit Ziua Oradiei foarte târziu, abia în 1992.
Primarul „anticorupţie”
foto: Aurel Lazăr
Avocatul Aurel Lazăr a ajuns în octombrie 1928, primar al municipiului, întâi ca preşedinte al Comisiei interimare a Primăriei, declarând că datoria sa era să facă în aşa fel încât cetăţenii "să simtă că Primăria este avutul, scutul şi căminul lor".
A fost un edil strict care a declanşat anchete împotriva funcţionarilor care sustrăgeau din bugetul local şi împotriva abuzurilor în impunerea taxelor, somându-i totodată pe datornici să-şi achite dările în cel mult opt zile.
Sub conducerea lui Lazăr, Primăria a început extinderea reţelei de canalizare şi a liniilor de tramvai iar pentru combaterea crizei economice izbucnite în 1929 a sprijinit înfiinţarea Bursei de la Oradea.
În martie 1930 au avut loc noi alegeri pentru Consiliul Local. După constituirea Consiliului, la 14 iulie 1930, Aurel Lazăr a fost ales primar plin al oraşului care avea 82.653 locuitori, din care 22.945 români, iar restul maghiari, evrei şi de alte naţionalităţi. Politicianul a murit, însă, câteva luni mai târziu, pe 18 noiembrie 1930.