Copiii sponsorizează Orăşelul Copiilor cu bani obținuți din vânzarea mărțișoarelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Activități pentru copii în orășel

Elevii Şcolii Generale nr. 16 din Oradea au învăţat de mici secretele reuşitei în afaceri, dar şi ale generozităţii. În cadrul proiectului de antreprenoriat „Micii antreprinzători", realizat în parteneriat cu Orăşelul Copiilor, elevii claselor III A, IV A, B, C şi D au confecţionat sute de mărţişoare pe care le-au vândut apoi părinţilor cu prilejul Sărbătorilor Primăverii.

"Banii astfel obţinuţi au fost folosiţi pentru cumpărarea de materiale didactice necesare în activităţile de clasă, dar şi pentru sponsorizarea Orăşelului Copiilor cu produse de papetărie: coli cartonate albe şi color, creioane grafice, acuarele şi pensule, tempera, hârtie xerox, markere, pixuri şi cartoane pentru pictură", spune Carmen Cherteș, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea. Valoarea produselor oferite ca sponsorizare pentru Orăşelul Copiilor se ridică la patru sute de lei, materialele urmând a fi utilizate în cadrul activităţilor ulterioare de creaţie.

Orăşelul Copiilor derulează de la începutul anului şcolar un proiect intitulat „O zi în Orăşelul Copiilor", prin care li se oferă tuturor copiilor de la instituţiile de învăţământ preşcolar şi şcolar din Oradea şi judeţ posibilitatea de a participa în mod gratuit la activităţi de creaţie sub îndrumarea cadrelor didactice.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa