Copii trimiși la cerşit de părinți. Opt persoane au fost ridicate de DIICOT Oradea

0
Publicat:

Un număr de 11 minori, cu vârste între 8 şi 17 ani, au fost forţaţi să cerşească de propriile familii, 8 persoane fiind ridicate, miercuri, 21 iunie 2023, de procurorii DIICOT Oradea, pentru trafic de minori şi exploatarea cerşetoriei.

Copil cerșetor primind un bănuț FOTO L.G.

Cele 8 persoane, 4 femei şi 4 bărbaţi, sunt soţ-soţie, membri ai aceleaşi familii şi şi-au exploatat propriii copii pe care, începând cu luna ianuarie 2023, i-au scos zilnic la cerşit în municipiile Oradea, Arad şi Timişoara.

Copiii, 11 la număr, cu vârste între 8 și 17 ani, erau obligaţi să apeleze la mila publică sub pretextul vânzării de linguri de lemn sau verdețuri, iar banii obţinuţi erau luaţi de părinţi.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, 21 iunie 2023, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar şef Alina Fărcuţa, cele 8 persoane au fost ridicate în urma a 10 percheziţii domiciliare desfăşurate de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea, în comuna bihoreană Avram Iancu respectiv în comuna Seleuş din judeţul Arad.

În urma descinderilor, s-au descoperit și ridicat, pentru cercetări, 17 telefoane mobile și 7.800 de lei (foto, jos).

Bunurile confiscate de la traficanții de minori SURSA Poliția Română

Dintre cele 8 persoane, 4 au fost reţinute, deja, pentru 24 ore, în Arestul Poliţiei Bihor.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Brigada Operațiuni Speciale Oradea. 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratelor de jandarmi Bihor și Arad, precum și de sprijinul reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, „pentru asigurarea măsurilor de protecție pentru minorii identificați în locațiile percheziționate“, mai arată comunicatul Poliției.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile