Camelia Trusmei, studenta de la Relații Internaționale care trimite tinerii în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camelia este liantul dintre tinerii orădeni care vor să se perfecţioneze şi companiile din străinătate. Camelia a fost din adolescenţă o persoană comunicativă. Absolventă a Liceului Pedagogic, tânăra a oscilat între o carieră în Drept şi una în politică.

PROFIL
NĂSCUTĂ. 22.11.1990
EDUCAŢIE. Istorie Georgrafie Relaţii Internaţionale şi Studii Europene
Familie. Singură la părinţi

„Deşi sunt o mare iubitoare de copii, când am terminat liceul am ştiut că pot mai mult. Pentru că nu mă decideam între politică şi Drept, am decis că cel mai bine le-aş împăca pe amândouă printr-o carieră în diplomaţie. De aceea am ales Facultatea de Relaţii Internaţionale”, spune tânăra.

De AIESEC auzise încă din liceu şi a decis să-şi dezvolte personalitatea prin voluntariat. „Am participat la un training de orientare în carieră organizat de AIESEC, când eram la liceu. Am ştiut că prin această organizaţie mă pot dezvolta şi personal şi profesional şi că pot aduce un impact în rândul tinerilor”, spune fata.  „Schimbarea pe care eu am vrut să o aduc este de mentalitate. Aş fi vrut să ajut tinerii să înţeleagă cât de important este să faci un stagiu de practică, cât de mult te ajută în carieră şi cât de important este să cunoşti o cultură nouă. Poţi învăţa lucruri pe care ulterior să le implementezi acasă”, spune Camelia.

Vicepreşedinte Exchange
În AIESEC Camelia a fost până în prezent vicepreşedinte al Departamentului Exchange. Tânăra a făcut ce şi-a dorit, convingând tineri să treacă graniţa pentru un stagiu de practică şi găsindu-le cele mai bune companii pentru domeniile lor de interes. „M-am ocupat alături de echipa mea de tineri care plecau la stagii în străinătate. Ce am făcut eu deosebit a fost să mă implic foarte mult în promovare, indiferent dacă asta a însemnat să oprim studenţi în campus pentru a le explica ce şanse au prin aceste stagii”, povesteşte tânăra.

„Alături de echipa mea, am avut misiunea de a-i ajuta să acceseze platforma unde se găseau oferte de practică, să ţinem interviuri, să organizăm traininguri prin care să-i pregătim pentru experienţa pe care o vor avea”, explică tânăra. Camelia a ţinut personal un training despre cum să depăşeşti şocul cultural când trăieşti în altă ţară şi cum să fii un bun ambasador al României. Ea a fost premiată la nivel naţional pentru performanţele realizate în cadrul departamentului, în timpul mandatului său numărul tinerilor care au plecat în străinătate crescând simţitor.

Întrebări şi răspunsuri

Care este şocul cultural prin care trece un student când face stagiul în străinătate?
Prima dată când ajungi în ţara respectivă te simţi foarte bine. Totul este nou, toată lumea te bagă în seamă.  Apoi începe dorul de casă şi melancolia. Când în sfârşti te obişnuieşti cu cultura, trebuie să te întorci acasă. Când vii, eşti tentat să vezi numai partea negativă a ţării.

Ce faci acum după expirarea mandatului de vicepreşedinte?
Vreau să fac şi eu un stagiu în străinătate, preferabil în Brazilia, pe un proiect care vizează orientarea în carieră pentru liceeni. După ce termin facultatea, aş vrea să candidez vicepreşedinte AIESEC în altă ţară, unde să fac şi studiile de masterat.

Ce-i place
Camelia spune că este îndrăgostită de primăvară pentru că toată lumea zâmbeşte şi are energie, iar aerul îşi schimbă mirosul.  Îi plac copiii. Îi plac oamenii mulţumiţi de ceea ce fac şi de ceea ce sunt. Îi place îngheţata. Îi place natura, în special muntele. Îi place să schieze.

Ce nu-i place
Camelia spune că nu-i plac sejururile pe malul mării. Pentru că nu ştie să înoate, se teme de apă. Nu îi plac furtunile pentru că se teme de fulgere şi de tunete.  Nu îi place să se trezească dimineaţa. Nu-i plac oamenii care nu vor mai mult de la ei. Nu mănâncă mâncare chinezească şi nu poartă aceeaşi culoare din cap până în picioare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă