Biro Rozalia, viceprimarul Oradei, ar putea fi eliberată din funcţie pentru conflict de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biro Rozalia

Agenția Națională de Integritate (ANI)  a anunţat astăzi că a constatat, în urma procedurilor de evaluare, că Biro Rozalia, viceprimarul Oradei, s-ar afla în conflict de interese, ceea ce constituie infracţiune potrivit Codului Penal al României. Practic, Biro este acuzată că ar fi închiriat, în condiţii ilegale, un spaţiu Fundaţiei Partium.

În comunicatul de presă de pe site-ul ANI, se precizează că viceprimarul a fost informat încă din luna iulie a acestui an, despre faptul că se află „sub lupa" agenţiei. În urma evaluărilor demarate la data de 20 iulie, s-a constatat că Biro Rozalia ar fi semnat, în calitate de viceprimar al Oradei, un contract de închiriere a unui imobil, încheiat între Primăria Municipiului Oradea şi Fundația Partium - Partium Alapitvany, în cadrul căreia viceprimarul deţine funcţia de membru fondator. „Doamna Biro Rozalia a semnat, în calitate de viceprimar al municipiului Oradea, un contract de închiriere a unui imobil, încheiat între Primăria Municipiului Oradea şi Fundația Partium - Partium Alapitvany, care nu se afla la acea dată în proprietatea Primăriei Municipiului Oradea", se arată în comunicatul ANI.

Citeşte aici punctul de vedere al viceprimarului, cu privire la acuzaţiile ANI

Conflict de interese

Biro Rozalia se află la cel de-al treilea mandat consecutiv de viceprimar al municipiului Oradea. „Începând cu data de 1 februarie 2003, Biro Rozalia este membru fondator al Fundației Partium - Partium Alapitvany. La data de 14 februarie 2006, Primăria Municipiului Oradea, reprezentată de către doamna Biro, a încheiat cu Fundația Partium - Partium Alapitvany, reprezentată prin președintele Lakatos Petru, contractul nr. 54116/14.02.2006, având ca obiect închirierea unui bun imobil situat în municipiul Oradea. La data încheierii contractului de închiriere, conform datelor înscrise în evidenţele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, imobilul nu se afla în proprietatea Municipiului Oradea", se arată în comunicatul ANI.Imobilul situat în Municipiul Oradea a fost trecut, la data de 29 martie 2007, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 239, în  proprietatea municipiului Oradea.

Ar putea fi eliberată din funcţie

Ca urmare a celor constatate, ANI a dispus sesizarea organelor judiciare competente, cu privire la posibila săvârşire de către viceprimarul Biro Rozalia a infracțiunii de conflict de interese și a altor fapte de natură penală, prevăzute și pedepsite de Codul Penal al României şi de Legea 78/2000. „S-a dispus iniţierea demersurilor prevăzute de art. 22, alin. (2) din Legea 176/2010, în vederea anulării contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese. Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție, precum şi interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementărilor aplicabile demnității și funcției respective", se mai precizează în comunicatul ANI.

Explicaţie

Contactată de „Adevărul", Biro Rozalia a spus că nu a primit vreo înştiinţare oficială din partea ANI. Aceasta a explicat situaţia contractului de închiriere cu Fundaţia Partium. „Primăria are în administrare două fonduri de terenuri şi imobile, fondul de stat şi fondul municipiului, care este proprietate privată a municipiului Oradea. Parte din imobilul în cauză, fiindcă vorbim despre două camere şi un antreu, la momentul în care a fost licitat, era în fondul Statului Român. Puteam să-l închiriem sau să-l dăm în folosinţă gratuită, dar nu puteam să-l vindem. Imobilul era în stare avansată de degradare, dar nu am putut să-l reparăm fiindcă nu era în proprietatea municipiului. Prin urmare, în urma unei hotărâri de Consiliu Local, acesta a trecut în proprietatea municipiului şi a fost reparat. Am efectuat reparaţii capitale, iar în vara acestui an imobilul a fost predat municipalităţii", a spus Biro Rozalia.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO