Bihorenii au făcut perfomanţă la examene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bianca Ignat este elevul de nota 10 care vrea să schimbe România

Şapte elevi au luat nota 10 la ambele examene din cadrul Evaluării Naţionale susţinute la final de gimnaziu. Premianta Bianca Ignat spune că secretul notelor mari stă în efortul susţinut, în atenţie şi în participarea la olimpiadele şcolare.

Bianca Ignat este unul dintre cei şapte elevi de top care au făcut perfomanţă la Evaluarea Naţională. „Subiectele au fost medii ca dificultate, însă pentru a lua 10 în loc de 9 trebuia să fii atent şi bine pregătit”, a explicat ea.


Pentru Bianca, pregătire a însemnat să înveţe în fiecare zi, an de an, la toate materiile. „Mi-am alocat învăţatului cam patru ore pe zi, cu teme cu tot, pentru că aşa puteam fi sigură pe mine. În plus, am participat la olimpiade şi concursuri de matematică, fizică, chimie şi română”, a spus eleva care s-a clasat mereu în primii trei la olimpiade. „Nu am o materie preferată. Iubesc româna pentru că mă face să mă simt liberă, iar matematica o iubesc pentru că nu este interpretabilă”, mărturiseşte Bianca.


Bianca vrea să fie admisă la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”, şcoala de top unde a absolvit şi clasa a VIII-a. „Nu ştiu ce carieră îmi voi alege, dar va fi un domeniu unde pot fi creativă. Mi-ar plăcea să fiu şi psiholog, şi arhitect. Am decis să dau la matematică-informatică bilingv pentru că acest profil îmi oferă cele mai multe oportunităţi după absolvire”, a explicat eleva. Cel mai important vis al ei este să-şi construiască un viitor în România. „Aş pleca din ţară la un master, dar viitorul mi-l voi construi aici. Dacă noi plecăm din România, cine mai rămâne? Ţara asta are potenţial şi ştiu că putem evolua. Putem să dezvoltăm turismul, industria şi îi putem valorifica resursele” a încheiat Bianca Ignat.


Şcoală pentru toată lumea


De cealaltă parte a baricadei se află peste 600 de candidaţi care au luat note între 1 şi 4. „Şi elevii care au rezultate slabe pot intra la un liceu, pentru că se face o medie între rezultatele şcolare obţinute în clasele V-VIII şi notele de la examen”, spune Ramona Bacter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Bihor.
Dacă elevii cu rezultate slabe se orientează spre colegii tehnice şi şcoli de meserii, premianţii se îndreaptă spre licee de top: Colegiul „Emanuil Gojdu”, Colegiul „Mihai Eminescu” sau Colegiul Economic, unde media de admitere la cele mai căutate profile este peste 9.00.

Dacă noi plecăm din România, cine mai rămâne? Ţara asta are potenţial şi ştiu că putem evolua.
Bianca Ignat, elevă

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026