Avocată din Bihor prinsă beată la volan. Manevra prin care a scăpat de procesul penal, cu sprijinul procurorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: generic,Courtesy of Getaway

O avocată din Oradea s-a ales cu dosar penal deoarece poliţiştii rutieri au prins-o băută la volan. Deşi avea o alcoolemie de 1,77 g/l alool pur sânge, femeia a scăpat, însă, de o condamnare, căci procurorii au decis s-o ierte şi să-i amâne aplicarea pedepsei.

Avocata Alexandra Sălăgian a comis-o la începutul acestui an, în noaptea de 1 spre 2 februarie. Femeia a chefuit până în zori, într-un pub din Pasajul Vulturul Negru, în centrul oraşului, după care s-a urcat la volan ca să meargă spre casă.

Ghinionul ei a fost că, pe traseu, după doar câteva sute de metri, a fost oprită de un echipaj al Poliţiei Rutiere. Pusă să sufle în etilotest, aparatul a indicat o alcoolemie de 0,59 miligrame de alcool pur în aerul expirat, fiind condusă la sediul Serviciului Judeţean de Medicină Legală, unde a acceptat să i se preleveze o singură probă de sânge. 

Rezultatul? Avocata era "ameţită" bine, având o alcoolemie de 1,77 grame pe litru alcool pur în sânge, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. 

Chef cu alcool şi energizante

În timpul cercetărilor realizate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Sălăgian a recunoscut că în noaptea cu pricina a băut "alcool şi energizante". Şi, fiind la prima încălcare a legii, anchetatorul a decis să nu-i mai "păteze" cazierul, încheind cu ea un acord de recunoaşte a vinovăţiei prin care i-a dispus 10 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de supraveghere de 2 ani.

Acordul este mai mult decât generos, în condiţiile în care, spre deosebire de pedepsele dispuse cu suspendare, care sunt menţionate în cazierul judiciar al persoanelor condamnate, pedepsele cu amânare nu sunt înscrise decât în cazul în care va comite o nouă faptă penală, în acest caz în cei 2 ani.  

Avocată la muncă

Potrivit acordului de recunoaştere a vinovăţiei, avocatei i s-au stabilit însă şi unele obligaţii, pe care nu le mai poate fenta. În perioada de supraveghere, ea va fi obligată să presteze 35 de zile de muncă în folosul comunităţii, să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, de câte ori este chemată, să primească vizitele consilierului de probaţiune, să anunţe orice schimbare a domiciliului, deplasările mai mari de 5 zile, schimbarea locului de muncă şi informaţii respectiv documente care "să permită controlul mijloacelor sale de venit". 

Acordul încheiat a fost transmis, recent, Curţii de Apel Oradea, chemată să decidă dacă o admite în forma încheiată, ori o va respinge, caz în care dosarul va fi trimis înapoi la procuror, în vederea continuării urmăririi penale. 

Contactată de reporterul "Adevărul" pentru un punct de vedere legat de incident şi dosarul ei penal, avocata Alexandra Sălăgian şi-a pierdut cumpătul. A început să ţipe că nu are "nimic de declarat" şi a încheiat apelul.

Ce înseamnă acord de recunoaştere

Codul Penal prevede că acordul are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani.

Pe de altă parte, potrivit legii penale, amânarea aplicării pedepsei se poate dispune în cazul în care pedeapsa stabilită este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani, persoana vizată nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii şi a fost de acord să presteze muncă în folosul comunităţii. 

Pe aceeaşi temă: 

S-au urcat aproape în comă alcoolică la volan. Unul dintre şoferii turmentaţi a fost implicat şi într-un accident rutier

Poliţist de la Rutieră bătut de un şofer beat, după un scandal cu şicanare în trafic. Agresorul a fost arestat

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate