Ambulanţa Bihor implementează un nou sistem de alertare pentru medicii şi asistenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din luna ianuarie, Ambulanţa Bihor va implementa  un sistem de alertare generală a angajaţilor, numit “butonul roşu”, folosit doar în situaţii de catastrofe sau calamităţi.

“Vrem ca până la mijlocul lui ianuarie aplicaţia să fie funcţională, mai ales că nu implică costuri prea mari”, a afirmat Gheorghe Pintea, managerul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Bihor.

De la dispeceratul Ambulanţei se vor alerta astfel 364 de angajaţi, cu un apel sonor, care se va opri doar după confirmare. Aplicaţia va fi folosită numai în cazul unor evenimente dramatice, cum a fost cel de la Clubul Colectiv, în situaţii de cutremur, viitură sau accident cu victime multiple.

SAJ Bihor încheie anul cu alte două proiecte importante aproape finalizate. Începând cu 1 ianuarie 2016, pontarea angajaţilor se va face printr-un sistem de pontaj pe bază de cartelă pentru toţi salariaţii. SAJ Bihor a mai implementat un sistem de supraveghere în toate staţiile şi substaţiile din judeţ, prin montarea a 48 de camere video şi care urmează să fie conectate la staţia centrală.

Gheorghe Pintea a mai spus că întregul personal operativ al Ambulanţei va fi la dispoziţia locuitorilor din judeţ în perioada 20 decembrie-4 ianuarie, fără a fi acordate zile libere sau concedii de odihnă.

“Suntem conştienţi că în această perioadă solicitările se vor dubla, aşa că avem operative, la nivelul judeţului, 55 de maşini, dintr-un total de 70”, a spus acesta.

Noul purtător de cuvânt al Ambulanţei, dr. Narcisa Maghiar, a menţionat că în perioada sărbătorilor de iarnă o treime din intervenţii se referă la problemele digestive, urmate de cele cardiace şi accidentele rutiere. Din aceste motive, medicul a făcut câteva recomandări privind alimentaţia: să nu se consume foarte multe preparate grele la aceeaşi masă, cei care au ieşit din post să facă o trecere uşoară la ‘mâncarea de dulce’, o plimbare după masă fiind de folos pentru digestie.

Statistica anului 2015 arată un record în activitatea SAJ, fiind efectuate 75.076 de solicitări, din care 11.107 pentru urgenţe tip cod roşu. Ambulanţele din judeţ au parcurs în total în acest an, până în 20 decembrie, 3,219 milioane de kilometri.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată