ALEGERI Ecologistul Horea Vuşcan a ucis trei oameni şi se vrea primar al Oradei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Horea Vuşcan, candidatul ecologist la Primăria Oradei, este autorul unui accident produs în centrul oraşului din cauza vitezei, în urma căruia trei persoane şi-au pierdut viaţa.

Horea Vuşcan (31 de ani), fiul lui Coriolan Vuşcan, fostul patron al fabricii de ulei „Interoil", a fost, în urmă cu nouă ani, autorul unui groaznic accident petrecut în Oradea. Într-o seară de septembrie, după miezul nopţii, el gonea la volanul bolidului său, un BMW, pe strada Republicii, depăşind cu mult viteza legală.

Din sens opus, venea la volanul unui Ford, clujeanul Karsai Stefan (33 de ani). Acesta, având prioritate, a virat la stânga. Vuşcan, în loc să cedeze trecerea, a intrat în plin în maşina clujeanului, aruncându-o pe trotuar, unde s-a lovit de un gard de beton. Cei trei pasageri din Ford au murit pe loc. Martorii au susţinut, atunci, că Vuşcan conducea beat şi cu o viteză de peste 140 km/oră. El a scăpat doar cu câteva leziuni minore. Tragedia rutieră a lăsat cinci copii orfani şi a iscat multe controvesre.

La vremea respectivă, se vehicula că Horea Vuşcan avea 0,8 la mie alcoolemie, însă în urma analizelor de la spital a rezultat că nu băuse nimic. De asemenea, în ciuda martorilor care au afirmat că bolidul avea viteză excesivă, expertizele efectuate au stabilit că Vuşcan conducea cu puţin peste 84 de kilometri/oră. Limita în zonă era de 50 de km/oră. Orădeanul a fost condamnat, în 2008, de Curtea de Apel Braşov, la doi ani de închisoare cu suspendare şi despăgubiri de 200.000 de euro.

Primar ecologist

Acum este candidat la primăria Oradei din partea Partidului Uniunea Ecologistă din România. Este conştient că faptele din trecut o să-l urmărească toată viaţa. „Dacă lucrurile pe care eu le spun sunt adevărate, un accident nu are cum să le facă neadevărate. Am plătit moral, civil, penal şi mi-am plătit şi datoriile. Acel accident face parte din trecutul meu şi mi-l asum. Este campaie electorală, iar accidentul pe care l-am avut în urmă cu nouă ani, nu este uitat. Eu cred că trecutul meu n-ar trebui să aibă nicio relevanţă", ne-a spus Vuşcan.

Părerile orădenilor în ceea ce priveşte candidatura acestuia sunt împărţite. Studenta Natalia Baciu (23 de ani) crede că o persoană vinovată de uciderea altor trei persoane nu merită să candideze la funcţia de primar al Oradei. În schimb, studentul Andrei Florin (22 de ani) nu vede nicio problemă în ce priveşte candidatura lui Vuşcan. De aceeaşi părere este şi Dalia Petre (35 de ani), economistă: Trăim într-o ţară liberă. Dacă legea îi dă dreptul să candideze, eu nu văd nicio problemă. O astfel de greşeală poate schimba în bine omul. Este o prostie să judeci omul după trecut. Prezentul contează".

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată