Află aici totul despre Admiterea 2010 la Universitatea din Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni încep înscrierile pentru Admiterea 2010, sesiunea iulie la Universitatea din Oradea, atât pentru ciclul de licenţă  cât şi master. Candidaţii îşi pot depune dosarele în perioada 12 – 24 iulie 2010.

TOTUL DESPRE ADMITEREA 2010 LA UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Universitatea din Oradea a scos în acest an peste 5.000 de locuri pentru concursul de admitere,  la cele 18 facultăți. Cei care vor să se înscrie la admitere au de achitat 150 de lei, în timp ce studenții străini au de plătit o taxă de 150 de euro pentru procesarea dosarului.  Universitatea are 1.600 de locuri bugetate. În privința locurilor cu taxă, cea mai scumpă taxă este la Facultatea de Medicină, 5.300 de lei, iar cea mai mică taxă la Facultatea de Istorie, 1800 de lei.

Student din Mauritius șef de promoție la Facultatea de Medicină din Oradea

Absolvenţii de top de la Universitatea din Oradea vor carieră în România

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri