A fost semnat contractul de execuţie al pasajului care va trece peste Drumul Naţional 79

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De luna viitoare, vor începe lucrările pentru pasajul suprateran de pe Drumul Naţional 79.Termenul de execuţiea fost iniţial de 20 de luni, dar în urma negocierilor avute cu constructorul s-a decis ca până cel târziu anul viitor, la mijlocul lunii decembrie, lucrările să fie finalizate.

Viceprimarul Mircea Mălan a semnat cu SC Tehnodomus SRL contractul de execuţie pentru pasajul suprateran de la intersecţia străzii Ogorului, şoseaua de centură, cu DN 79, Oradea-Arad.

Valoarea contractului este de 19.411.815,37 lei plus TVA, lucrările urmând să înceapă în luna octombrie. Temenul de execuţie, prevăzut iniţial la 20 de luni, a fost negociat cu constructorul astfel ca lucrările să nu depăşească data de 15 decembrie 2015.

Pasajul peste DN 79, care va fi construit pe şoseaua de centură, peste giraţia de la ieşirea din Oradea spre Arad, se realizează în cadrul proiectului "Amenajare intersecţie prin pasaj denivelat între drumul de centură al municipiului Oradea şi drumul naţional DN 79 Arad-Oradea", în cadrul Programului Operaţional Regional (2007-2013).

Finanţarea investiţiei se face prin accesarea fondurilor structurale, fondurile nerambursabile reprezintând 81,02 % din totalul costurilor eligibile ale proiectului, iar contribuţia municipiului Oradea este de 18,98 % din costurile eligibile.

Alături de pasajul peste DN 76, pasajul suprateran peste DN 79 va contribui în mod substanţial la fluidizarea traficului, la mărirea siguranţei circulaţiei, dar şi la îmbunătăţirea condiţiilor de mediu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume