Zeci de mii de persoane au primit ajutor de la Arhiepiscopia Iaşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor a folosit peste 4 milioane de lei anul trecut pentru serviciile caritabile.

87.800 de persoane au beneficiat în anul 2010 de ajutorul Arhiecpiscopiei Iaşilor, dintre acestea fiind şi sinistraţii din zona Dorohoi, pentru care au fost construite integral patru case, iar pentru alte 60 de construcţii s-a plătit manopera.

Peste 400.000 de lei au plecat şi spre parohiile sărace şi preoţii aflaţi în dificultate. Mai bine de 2 milioane de lei au fost dirijate în 2010 către serviciile specializate de asistenţă socială de care au beneficiar 13.017 persoane.

Sute de şantiere, înregistrate în 2010

Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Iaşilor, în cursul anului trecut au fost înregistrate 642 şantiere, dintre care 101 în oraş şi 541 în mediul rural. „Dintre acestea, menționăm cele 154 de şantiere cu biserici noi, în construcţie, dintre care 12 au fost finalizate până la sfârşitul anului 2010. Cu toate eforturile depuse, 30 de parohii nu au deloc biserică, 498 nu au case parohiale, iar alte 84 de parohii au în curs de construcție case parohiale", se arată în comunicatul Arhiepiscopiei Iaşilor.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie