Universitatea de Medicină din Iaşi, singura din România inclusă în topul mondial făcut de Times Higher Education

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF) este singura unitate de învăţământ medical din România care a fost cotată de una dintre cele mai prestigioase instituţii de ranking academic din lume, Times Higher Education.

University Impact Ranking este unicul clasament global care evaluează universităţile în baza Obiectivelor Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă, conform reprezentanţilor UMF Iaşi, pe baza unor criterii ce compară domenii precum cercetare, activităţi de sensibilizare şi administrare.

„Sunt mândru că Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi este, din nou, singura instituţie de învăţământ medical românesc cotată în topul realizat de Times Higher Education University Impact Rankings 2019. Clasamentul impactului universitar măsoară succesul universităţilor în realizarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă. Universitatea noastră s-a situat pe poziţii foarte bune în ce priveşte indicatorii Sănătate şi bunăstare (pe locul 64 din 420 de universităţi), şi în clasamentul global s-a situat în intervalul 201-300 din peste 450 de universităţi din întreaga lume.” a declarat profesorul Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.

Prima ediţie a clasamentului a fost făcută public în urmă cu câteva zile şi cuprinde 450 de universităţi din 76 de ţări. Din România, doar patru instituţii au fost incluse în acest top: Academia de Studii Economice din Bucureşti ( poziţiile 101-200), UMF Iaşi, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (poziţiile 201-300) şi Universitatea din Bucureşti (poziţiile 301+).

Pe primul loc în top s-a poziţionat Universitatea din Auckland, Noua Zeelandă, pe locul al doilea Universitatea McMaster, Canada, iar pe locul al treilea, la egalitate, Universitatea din Manchester, Marea Britanie, şi Universitatea British Columbia, Canada. Ţara cu cele mai multe instituţii universitare incluse în clasament a fost Japonia.

Citiţi şi:

Reputat profesor universitar din Iaşi, către Tudorel Toader: „Ţi-ai început cariera ca mărunt activist pecerist şi ai rămas la acelaşi nivel“

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani