Un tramvai a fost distrus de un TIR, iar un carambol în centru a făcut mai multe victime, la Iaşi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: telem.ro

Două accidente s-au petrecut aproape simultan în această după-amiază, la Iaşi. Mai multe maşini şi un tramvai au suferit daune.

Un tramvai a fost distrus în urma unui accident produs în această după-amiază, la Iaşi. Accidentul s-a produs în rondul în care întorc tramvaiele, aproape de două mari centre comerciale din oraş, în zona Baza 3. 

Şoferul unui TIR nu a acordat prioritate tramvaiului şi l-a izbit în plin, spulberând partea din faţă a mijlocului de transport. „Din primele cercetări făcute la faţa locului, reiese că vagonul cu număr de parc 125, de pe traseul 7, a plecat din rond pe culoarea verde a semaforului, iar TIR-ul îl acroşează la schimbarea direcţiei de mers”, au transmis reprezentanţii Companiei de Transport Public.  

Conform acestora, nicio persoană nu a avut de suferit în urma coliziunii.

În acelaşi timp, în centrul oraşului, un alt accident se producea, după ce un şofer a pierdut controlul volanului şi a intrat în alte automobile care aşteptau la semafor, în apropierea Spitalului „Sf. Spiridon”. 

În cele patru maşini implicate în coliziune se aflau şapte persoane, printre care doi copii de 4 ani, respectiv de 7 ani.  Copiii au ajuns la Spitalul "Sfânta Maria", având atacuri de panică şi contuzii minore. Două femei au fost transportate la Spitalul "Sfântul Spiridon" cu răni minore. 

Vezi video aici

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Cum s-a modificat atitudinea românilor faţă de serurile anti-COVID, după condiţionarea relaxării în funcţie de rata de vaccinare - Sondaj IRES

Tatăl lui Roman Protasevici: Fiul meu este un „erou”. Lukaşenko, primit de Putin la Soci. Gafa Minskului care demontează ipoteza alertei cu bombă

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG