Un procuror corupt a primit pensie specială de 180.000 de lei. După doi ani, funcţionarii Casei de Pensii şi-au dat seama că nu are dreptul la indemnizaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Ciofu FOTO Ziarul de Iaşi

Un procuror condamnat pentru că a cerut şpagă a primit pensie specială timp de doi ani, deşi legea îi interzicea acest lucru. Când şi-au dat seama că magistratul nu este îndreptăţit să primească peste 6.000 de lei pe lună, reprezentanţii Casei de Pensii au sistat acordarea indemnizaţiei şi a cerut banii înapoi. Nu au mai apucat să îi primească pentru că procurorul i-a dat în judecată.

Ioan Ciofu, fost procuror, a încasat pensie specială începând cu anul 2007. La acel moment, Ciofu era vizat într-o anchetă de luare de mită însă a beneficiat de pensia specială pe toată perioada procedurii judiciare, el fiind condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare. Având peste 60 de ani, Ciofu a beneficiat de reducere de pedeapsă şi a stat doar 8 luni în puşcărie, perioadă în care a continuat să primească pensie specială. A fost eliberat la finele anului 2013.

În 2014, când fostul procuror era deja în libertate, se schimbă legislaţia iar magistraţii condamnaţi pentru fapte de corupţie nu mai au dreptul la pensie specială. Cu toate acestea, instituţiile nu îi sistează pensia magistratului corupt ci continuă să i-o acorde până la finele anului 2016. Ulterior, pe 20.12.2016, Casa de Pensii Iaşi dispune recuperarea sumei de 181.688 lei, primită de Ciofu fără drept. Acesta a dat însă în judecată instituţia, procesul fiind în derulare la Curtea de Apel Iaşi. În primă instanţă, procurorul a pierdut.

În timpul procesului, Ciofu a cerut judecătorilor şi sesizarea Curţii Constituţionale a României, invocând că articolul care interzice acordarea de pensii speciale magistraţilor condamnaţi ar fi neconstituţional.

„Într-un stat care se proclamă «de drept» prin art. 1 al Constituţie, ar fi absolut de neconceput ca unei persoane să i se aplice o pedeapsă - şi încă una extrem de gravă - care nu era prevăzută de lege nici la momentul comiterii faptei şi nici la cel al condamnării. Toate principiile de ordin constituţional, regulile stabilite în materie penală de sute şi sute de ani, cerinţele securităţii juridice, neretroactivitatea, accesibilitatea şi previzibilitatea legii ar fi pur şi simplu nesocotite printr-o asemenea abordare”, a precizat Ciofu, în instanţă.

Cine e de vină?

Deşi Tribunalul a admis sesizarea Curţii Constituţionale, instanţa a respins acţiunea fostului procuror. „Art.83 ind.2 (n.r. care interzice acordarea pensiilor speciale magistraţilor condamnaţi pentru corupţie) nu distinge între persoanele care au săvârşit infracţiunea anterior îndeplinirii condiţiilor de pensionare cu pensie de serviciu sau, cum este cazul contestatorului, ulterior. Este suficient să se fi săvârşit o infracţiune înainte de eliberarea din funcţie pentru ca, persoana condamnată, chiar după eliberarea din funcţie, să piardăădreptul la pensia de serviciu începând cu data intrării în vigoare a legii”, au motivat judecătorii. Ciofu a formulat apel, procesul urmând a se relua în această toamnă, la Curtea de Apel Iaşi.

 „Adevărul” a cerut explicaţii despre acest subiect atât de la Casa de Pensii cât şi de la CSM. Reprezentanţii celei dintâi instituţii ne-au răspuns: „În temeiul art.83^4 hotărârea de condamnare sau prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, rămasă definitivă, se comunică de către instanţa de executare Consiliului Superior al Magistraturii. Consiliul Superior al Magistraturii va informa Casa Naţională de Pensii Publice cu privire la apariţia uneia dintre situaţiile prevăzute de prezentul articol care are ca efect acordarea, suspendarea, încetarea sau reluarea plăţii pensiei de serviciu ori, după caz, suspendarea sau reluarea procedurii de soluţionare a cererii de acordare a pensiei de serviciu. Informarea Consiliului Superior al Magistraturii cuprinde elementele necesare pentru aplicarea măsurii respective de către casele teritoriale de pensii, inclusiv datele de identificare a persoanei, temeiul de drept al măsurii, precum şi data de la care se aplică. Instituţia noastră a aplicat prevederile legale mai sus menţionate la data la care a intrat în posesia informaţiei privind existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive”, ne-au transmis reprezentanţii CJP.

Reprezentanţii CSM nu au furnizat un răspuns până la închiderea ediţiei de ieri.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026