Bărbatul peste care s-a surpat un mal de pământ a murit. Accidentul a avut loc pe DN 2, în timpul lucrărilor la un pod

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul peste care s-a surpat, marţi dimineaţă, un mal de pământ în timpul efectuării unor lucrări în localitatea Cristeşti a murit.

Astfel de incidente sunt frecvente. FOTO IGSU

UPDATE Potrivit sursei citate, atunci când a fost găsit, bărbatul în vârstă de 59 de ani era inconştient şi acoperit de pământ până la torace, potrivit Agerpres.

Manevrele de resuscitare nu au dat rezultate.

„În jurul orei 9,00, ISU Iaşi a fost alertat prin apel la serviciul 112 despre faptul că o persoană a fost surprinsă de un mal de pământ în timpul unor lucrări în localitatea Cristeşti. La locul solicitării au fost direcţionate mai multe echipaje cu autospeciale de intervenţie şi stingere, de intervenţie, un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul secţiei Paşcani, şi o ambulanţă cu medic de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi. La intervenţie s-a deplasat şi un autocamion de intervenţie cu container multirisc. La sosirea echipajelor, victima, un bărbat de 59 de ani, era extrasă de persoanele aflate în zonă. După consumarea protocolului de resuscitare, persoana a fost declarată decedată", a transmis ISU.

Știrea inițială:

O persoană a fost surprinsă sub un mal de pământ care s-a surpat pe DN 2, în timpul lucrărilor la consolidare a unui pod de cale ferată. Echipajele medicale sosite la fața locului încearcă să salveze victima.

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este oprit aproximativ 60 de minute pe DN 2 Moțca – Fălticeni, pe raza localității Cristești, județul Iași, pentru efectuarea cercetărilor la locul surpării unui mal de pământ în timpul lucrărilor la consolidarea unui pod de cale ferată”, precizează, marți dimineață, Poliția Română.

Incidentul s-a întâmplat pe DN2. FOTO Infotrafic

O persoană a fost surprinsă sub malul de pământ.

 Victima se află în stare de inconștiență, potrivit sursei citate.

Știre în curs de actualizare

Amintim că, în urmă cu câteva zile, un bărbat care a rămas blocat după ce un mal de pământ s-a prăbușit în timp ce lucra la construcția rețelei de apă şi canalizare din oraşul Siret a fost salvat de echipele de salvare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

Un accident similar a avut loc, în luna iunie, în județul Galați: un mal de pământ s-a prăbușit peste trei muncitori. O persoană a murit pe loc, iar alte trei au fost rănite.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală