Un microbuz şi un autoturism, implicate într-un accident produs în judeţul Iaşi. Şapte persoane au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ziaruldeiasi.ro

Potrivit primelor informaţii, cele şapte victime sunt conştiente şi au numeroase contuzii. Cinci dintre acestea au fost transportate la Spitalul „Spiridon” din Iaşi, iar două au ajuns la UPU Neurochirurgie din Iaşi.

Şapte persoane au fost rănite vineri dimineaţă, 12 martie, după ce un microbuz care transporta muncitori şi un autoturism au fost implicate într-un accident rutier pe DN 28 Iaşi - Târgu Frumos, în zona localităţii Podu Iloaiei, judeţul Iaşi.

„În această dimineaţă, în jurul orei 07,11, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi despre un accident care a avut loc la ieşirea din localitatea Leţcani către Podu Iloaiei între un microbuz şi un autoturism, în urma căruia au rezultat mai multe victime. Cercetările continuă", au informat reprezentanţii IPJ Iaşi.

În microbuz se aflau nouă persoane, iar în autovehicul două.

Şapte dintre victime au necesitat asistenţă medicală. Cinci dintre ele au fost transportate la UPU de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, alte două la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul de Neurochirurgie.

La faţa locului au fost trimişi să intervină 17 subofiţeri ISU, descarcerarea, un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, autospeciala de transport victime multiple şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Din cauza accidentului traficul în zonă a fost oprit. În acest moment se circulă pe un singur sens.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cu ce avantaje vine Cartea electronică de Identitate. Călătoriile doar cu buletinul în Europa, restricţionate

Fără imunizare obligatorie, dar cu paşaport de vaccinare. Soluţia pentru ca documentul să nu creeze discriminări

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie