Un ieşean a primit daune pentru că a stat şase luni degeaba în închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Tribunalului Iaşi au decis astăzi ca statul român să îi plătească lui Emilian Floroiu 50.000 de lei daune morale pentru că a stat în închisoare fără a fi vinovat. Decizia nu este însă definitivă

Emilian Floroiu a fost condamnat în 2001 la trei ani de închisoare pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri oficiale. Bărbatul a fost acuzat că ar fi luat bani de la nişte cunoştiinţe pentru a le face rost de vize Schengen pentru a pleca în Suedia.

Acestea ar fi vrut ultereior să plece, dar s-ar fi dovedit că vizele erau false. Tribunalul şi Curtea de Apel Iaşi au menţinut sentinţa.

Bărbatul a fost arestat de autorităţile spaniole în 2007 şi adus în ţară pentru executarea pedepsei. Bărbatul a fost închis în Penitenciarul Iaşi de unde a solicitat  rejudecarea.

Cererea a fost admisă, iar în august 2007 a fost achitat şi pus în libertate.

Floroiu a dat statul roman în judecată şui a cerut 250.000 de euro daune morale şi material.

În plângerea adresată instanţei, ieşeanul a susţinut că atât el, cât şi familia lui au avut de suferit din cauza arestării sale pe nedrept.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare