Un deputat PNL le cere socialiştilor europeni să condamne cooperarea dintre PSD şi AUR, „un partid extremist, de factură neo-fascistă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentat special al Guvernului     FOTO Arhiva Adevărul

Deputatul PNL Alexandru Muraru subliniază că este pentru prima dată, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când PSD ar pregăti şi vota o moţiune de cenzură alături de un partid extremist, aşa cum este considerat de acesta AUR.

Joi, 10 iunie, deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentat special al Guvernului pentru combaterea antisemitismului şi xenofobiei, a solicitat intervenţia socialiştilor europeni pentru a opri colaborarea dintre PSD şi AUR.

„Practic, prin această acţiune politică, formaţiunea social-democrată s-ar întoarce în urmă cu 30 de ani, când colabora deschis cu formaţiuni extremiste, antisemite, fasciste. În lumina acestor evenimente de pe scena politică şi din Parlamentul României, unde în mod dubios se conturează o opoziţie toxică, am transmis o scrisoare liderului Partidului Socialiştilor Europeni, Sergei Stanishev, Preşedintelui Grupului S&D din Parlamentul European, Iratxe García, precum şi tuturor euro-deputaţilor membri S&D, aducându-le în atenţie procesul de formare a unei înţelegeri între PSD şi AUR, în forul suprem al democraţiei de la Bucureşti”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Alexandru Muraru.

Solicitatea deputatului liberal vine în contextul în care PSD a anunţat public că în 14 iunie va prezenta o moţiune de cenzură îndreptată împotriva coaliţiei guvernamentale, care va fi votată în a doua jumătate a lunii iunie, şi a început discuţiile cu Alianţa pentru Unirea Românilor pentru a obţine sprijinul membrilor săi.

„După ce vom finaliza textul moţiunii, îl vom trimite şi reprezentanţilor partidului AUR să-l vadă, să-l citească şi, eventual, să facă unele modificări”, a declarat liderul PSD Marcel Ciolacu.

În context, liberalul Alexandru Muraru subliniază că este pentru prima dată, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când PSD ar pregăti şi vota o moţiune de cenzură alături de un „partid extremist, de factură neo-fascistă”.

Potrivit acestuia, alarmant este faptul că s-ar putea crea un precedent care ar da partidului AUR mai multă putere. 

„Alarmant este faptul că poate crea un precedent pentru cooperarea în viitor între PSD şi AUR, care nu numai că ar da partidului AUR mai multă putere prin asocierea cu cel mai mare partid politic din Parlament, dar ar şi îndepărta PSD de valorile europene. Dacă se va formaliza o cooperare politică între un membru PSE şi un partid neo-fascist, acest lucru ar putea duce la alte astfel de asociaţii în viitor, cu consecinţe de neimaginat pentru evoluţiile politice din UE şi pentru un climat de stabilitate şi toleranţă în Europa”, mai transmite Reprezentatul Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Câţi oameni s-au infectat cu coronavirus după spectacolele pilot de la Cluj şi Bucureşti. Concluzia experţilor

O altă otrăvire pusă pe seama echipei speciale a FSB: cea a poetului Dmitri Bikov, opozant al regimului Putin

Mai multe pentru tine:
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa