Un bărbat din Iaşi, încătuşat de Poliţie după ce şi-a servit nevasta cu bomboane. Ce i se impută ieşeanului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii ieşeni au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat din municipiul Iaşi pe care îl acuză de nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti. Ieşeanul a fost şi reţinut în acest caz.

Potrivit rechizitoriului, bărbatul a fost căsătorit cu Lucia M. între 2010 şi 2013, în urma relaţiei lor rezultând doi copii. Pe 25 mai 2016, în jurul orei 20.30, Nicu M. a încercat să se răzbune pe soţia sa, fiind supărat, spune el, că aceasta nu l-ar fi lăsat să-şi vadă copiii. Procurorii notează că ieşeanul s-a deplasat la domici­liul soţiei sale, în care se aflau atât copiii celor doi cât şi fosta sa soacră, şi a încercat să le dea foc de vii. Nicu M. a stropit uşa apartamentului cu cinci litri de benzină, după care, cu un chibrit, a incendiat calea de acces în locuinţă. Un vecin care se afla pe casa scării l-a văzut pe inculpat, iar acesta din urmă a fugit.

Tot vecinii au fost cei care au stins focul, persoanele din interiorul imobilului nefiind rănite. „În seara zilei de 25 mai 2016, ulterior acestui eveniment, inculpatul M. Nicu a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Socola, cu diagnosticul de externare «tulburare a personalităţii de tip emo­ţional instabil cu elemente hipomaniacale». La data de 5 iunie 2016, inculpatul a părăsit spitalul fără aviz medical în acest sens“, se arată în rechizitoriu. În acelaşi do­cument se mai arată că, la o zi după ce a încercat să dea foc apartamentului soţiei, femeia s-a adresat Judecătoriei pentru a emite un ordin de protecţie. Nicu M. a pri­mit interdicţia de a se apropia la o distanţă mai mică de 200 de metri de fosta sa soţie, dar şi de copii şi soacră. 

De asemenea, i s-a interzis să o sune sau să îi lase mesaje fostei neveste. Ieşeanul nu a respectat însă ordinul de protecţie: pe 14 iunie 2016, în jurul orei 20, a mers la coaforul unde soţia sa lucrează. „Acolo, inculpatul a stat de vorbă cu martora S.M., care îl cunoştea atât pe inculpat cât şi pe partea vătămată. Aceasta a precizat că, în seara amintită, în timp ce se afla în faţa coaforului unde lucrează partea vătămată, a observat că în acel loc a venit şi inculpatul. Martora a precizat că inculpatul a salutat-o şi a vorbit respectuos. Nu s-a adresat în niciun fel persoanei vătămate, care era şi ea în faţa coaforului. La un moment dat a scos dintr-un buzunar o pungă de bomboane, o sticlă de suc şi un telefon mobil, bunuri pe care le-a lăsat pe un scaun ce era în apropierea părţii vătămate“, au precizat procurorii.

Aceştia au mai arătat că, în scurt timp, la faţa locului a ajuns un echipaj de poliţie, care l-a ridicat pe Nicu M. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, după care, plasat sub control judiciar. În timpul audierilor, ieşeanul a precizat că starea sa psihică s-a înrăutăţit din cauză că fosta sa soţie nu l-a lăsat să îşi vadă copiii. 

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente