Tumori cerebrale operate fără bisturiu, într-un spital din Iaşi, realizabile din 2021. Aparat medical de nivel mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Spitalul de Neurochirurgie ”Prof. Dr. Nicolae Oblu“ Iaşi

Lucrările la noul laborator au început la finalul anului trecut şi se estimează a fi terminate în acest an, când vor fi făcute primele operaţii fără bisturiu.

La Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, lucrările din cadrul Laboratorului de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife sunt în plină desfăşurare.

Începând cu acest an, pacienţii cu tumori cerebrale dificil accesibile, localizate profund, vor putea fi operaţi fără bisturiu. La Iaşi se vor putea face tratamente neinvazive, nedureroase, care nu necesită anestezie, iar pacienţii pot părăsi spitalul în aceeaşi zi a intervenţiei.

”În Spitalul Clinic de Urgenţă ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi, pacienţii vor putea beneficia de una din cele mai performante proceduri medicale în domeniul neurochirurgiei şi anume: tratamentul fără bisturiu. 

Vorbim practic de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife. 

Buncărul este proiectat special pentru a susţine o greutate de 45 de tone, având în vedere faptul că aparatul de radioterapie are în jur de 38 de tone şi va avea pereţi de 60 de cm grosime. 

Acest fapt este important dintr-un simplu motiv, razele gama folosite în tratamentul pacienţilor se absorb în funcţie de densitatea materialului prin care trec, din acest motiv betonul este unul special.Toate aceste elemente, calculul structurii, grosimea pereţilor, au importanţa lor”, a declarat Lucian Eva, manager la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi. 

În cadrul noului laborator vor lucra nu numai medici, dar şi fizicieni, experţi în fizică nucleară.

”Cel mai important lucru este de fapt echipa medicală. O echipă complexă care se va ocupa şi va implementa acest proiect. În primul rând este o echipă formată din neurochirurgi dedicaţi, de radioterapeuţi, de fizicieni, experţi în fizică nucleară care să poată pune în practică acest proiect”, a mai spus Lucian Eva. 

Gamma Knife reprezintă una dintre cele mai avansate tipuri de radioterapie folosită pentru tratarea tumorilor cerebrale, a malformaţiilor arteriovenoase şi a tulburărilor de mişcare. Aproximativ un milion de pacienţi din întreaga lume au fost trataţi cu un cuţit gamma, lucru care arată siguranţa şi eficacitatea tehnicii.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Trauma profesoarei care şi-a abandonat fetiţa într-o scară de bloc. De frica soţului, a născut în maşină

Realitatea din spatele unei tragedii. Ce şanse avea femeia care s-a aruncat de la etajul 6 ca să scape de foc

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”