Tractorul-minune, care ţine loc de Ambulanţă, prezentat la Iaşi
0Salina portabilă pentru tratament la domiciliu şi tractorul multifuncţional pentru intervenţii în caz de calamităţi naturale sau în caz de urgenţe sunt două dintre invenţiile care i-au impresionat pe ieşeni zilele acestea.
Cea de-a treia ediţie a Expoziţiei Europene a Creativităţii şi Inovării EuroInvent a reunit în aceeaşi încăpere, Sala Paşilor Pierduţi a celei mai vechi universităţi din ţară, inventatori de renume, dar şi novici în acest domeniu.
Deşi a fost prezent şi la alte târguri de inventică, Gherasim Ciubucciu a avut unul dintre cele mai apreciate standuri de la expoziţie. Axându-se mai mult pe aplicaţiile practice ale invenţiilor sale, nemţeanul în vârstă de 63 de ani a adus la Iaşi două inovaţii care ar putea chiar salva vieţi.
Prima dintre acestea este o salină portabilă individuală. Remediul ideal pentru astm, infecţii respiratorii, rinită cronică, amigdalită cronică, alergii, nevroze sau stări de oboseală cronică, dispozitivul creat de acesta poate fi achiziţionat contra sumei de doar 500 de lei, pe bază de comandă. „Salina portabilă are şi un sistem de reglare a concentraţiei de particule. Sarea trebuie schimbată aproximativ la două luni", explică inventatorul.
Acesta a construit şi un prototip mai mare, special pentru copiii neastâmpăraţi. „Este o salină stil incintă, alcătuită din panouri de sticlă. Am vorbit cu medici pediatri care au fost foarte încântaţi de această soluţie. Sunt extrem de mulţi copii care se nasc cu afecţiuni din cauza poluării din mediu urban şi se pot trata în acest fel", explică Gherasim Ciubucciu.
Tractorul care ţine loc de Salvare
Cea de-a doua invenţie cu care acesta s-a prezentat la târg este una care ar putea salva viaţa celor aflaţi în zone calamitate. „Poate să ţină şi loc de salvare şi de pompieri", spune inventatorul.
Maşina-minune este, de fapt, un tractor căruia i se ataşează o serie de elemente care să faciliteze, după nevoie, transportul pacienţilor sau scoaterea lor din incinte la care este dificil de ajuns. „Am tot văzut la televizor inundaţii, calamităţi la care erau chemaţi pompierii. Dar de ce să-o chemi dacă ai tractorul în propriul sat?", zâmbeşte Ciubucciu.
Acesta spune că maşina pe care a inventat-o poate fi utilizată pentru intervenţii în cazuri de incendii, alunecări de teren, inundaţii, accidente de circulaţie sau accidente de muncă. Bineînţeles, tractorul va putea fi oricând folosit pentru muncile agricole obişnuite. „Este de aşteptat ca în următorii 3 - 5 ani să se lanseze un program naţional de îmbunătăţiri funciare şi alte lucrări de amenajări de drumuri comunale sau lucrări funciare. Acest tip de tractor multifuncţional, dotat cu platformă de transport dispozitive va fi disponibil 24 de ore din 24 pentru orice fel de intervenţii ce se pot întâmpla în cadrul unei comune sau a unui sat", îşi „vinde" inventatorul marfa.
Valoarea la care ar putea ajunge un astfel de dispozitiv este de 20.000 de euro, din care 14.000 este preţul tractorului.
Inventatorul propune chiar şi un exemplu de situaţie în care un astfel de utilaj se poate dovedi folositor. „În cazul unui incendiu la o casă situată în vârful unui deal cu drumuri înguste, tractorul care se păstrează într-o anexă a primăriei cu 1-2 oameni pregătiţi să-l mânuiască se va echipa special pentru intervenţie. Va porni tratorul şi cu ajutorul macaralei speciale se va echipa cu rezervorul de apă , pompa de apă, generator de curent de 220V, proiector, furtun PSI, ţeavă PSI, cangă, troliu cu cârlig, cupă mică de excavator şi altele din dotarea acestuia", spune Ciubucciu.