Studentă hărţuită de un pompier „în călduri”. Fata, ameninţată şi înjurată pentru că nu a vrut să meargă la mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii militari din Iaşi au condamnat la o lună de închisoare, cu amânarea pedepsei, un angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă acuzat că ar fi hărţuit o studentă pe care o primise în chirie.

Plutonierul major Ştefan Cristinel Potop a primit pedeapsa în luna decembrie, însă, nemulţumit de ea, a formulat apel. Conform motivării primei instanţe, pompierul a fost trimis în judecată în septembrie 2017, după mai bine de un an de investigaţii derulate de către procurorii Parchetului Militar Iaşi.

În anul 2016, Maria, studentă la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, a formulat o plângere împotriva pompierului, acuzându-l că, la câteva zile după ce a închiriat un apartament de la el, Potop i-ar fi propus să meargă cu el la mare, apoi i-ar fi trimis mai multe mesaje cu conţinut licenţios. În mai puţin de o săp­tămână, fata a părăsit astfel apartamentul. Se pare că studenta nu era prima victimă a plutonierului Potop.

Pompierul a închiriat garso­niera cu pricina în 2015, beneficiind de atunci de compensaţia pentru chirie. În vara anului 2016, pompierul a semnat un contract de închiriere pe 10 luni cu victima din acest dosar, contravaloarea lunară a chiriei fiind de 180 de euro. Fata a început efectiv să locuiască în garsonieră pe 24 iulie. În noaptea de 26 spre 27 iulie, pompierul i-a trimis fetei mesajele cu caracter sexual şi ameninţător. A doua zi, studenta şi-a sunat tatăl, iar acesta l-a sunat pe pompier, fiind, la rândul său, jignit. Bărbatul i-a spus bugetarului că îi va face plângere, motiv pentru care Potop i-a trimis banii prin curier rapid, iar fata a eliberat apartamentul.

„În aceeaşi zi, inculpatul a încercat să se împrietenească cu persoana vătămată pe reţeaua socială Facebook, aceasta refuzând şi comunicându-i tatălui său situaţia. De asemenea, inculpatul i-a cerut scuze tatălui persoanei vătămate printr-un SMS“, se arată în motivare. Peste 20 de mesaje telefonice i-ar fi trimis Potop tinerei, el intercalând ameninţările cu propunerile sexuale şi cu scuzele în conţinutul acestora. În timpul procesului, plutonierul a recunoscut faptele de care era acuzat. „Inculpatul plt. maj. Potop Cristinel Ştefan, la ultimul cuvânt, a arătat că regretă ce a făcut, vrea să nu îşi piardă serviciul, nu o să o mai caute niciodată (n.r. - pe victimă)“, se arată în motivare.

Potrivit documentului, „din conţinutul actului de sesizare a rezultat de asemenea că inculpatul a adresat comunicări similare şi altei persoane de sex feminin, despre care V.M.C. a aflat întâmplător”. procesul pompierul ieşean urmează a fi soluţionat definitiv de către Curtea de Apel Militară.

Citeşte şi: 

Ce a păţit o studentă din Iaşi după ce a pozat goală pentru iubit. Fotografiile porno au ajuns la necunoscuţi

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”