Spovedania unei tinere de 22 de ani care a devenit iubită de interlop. „Panaramo, îţi dau un pumn de rămâi strâmbă!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără de 22 de ani susţine că trăieşte un adevărat calvar după ce a acceptat să fie iubita unui interlop. Fata a apelat la Poliţie deoarece, spune ea, se teme pentru propria viaţă. Cazul a ajuns în atenţia Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Iaşi. În replică, apărătorii interlopului neagă acuzaţiile aduse de fată.

Ieşeanul Florin V. este cercetat de Poliţie după ce a fost reclamat de o tânără de 22 de ani, care îl acuză că a bătut-o, umilit-o şi şantajat-o. Tânără de 22 de ani a acceptat să intre într-o relaţie cu interlopul după ce l-a cunoscut pe Facebook.

Fata l-a cunoscut pe Claudiu Florin V. în noiembrie 2015, pe Facebook, cei doi începând o relaţie. În ianuarie 2016, ea spune că a aflat că bărbatul este căsătorit, motiv pentru care i-ar fi vrut să rupă relaţia. În acel moment, spune tânăra, Florin V. ar fi reacţionat violent, lovind-o şi ameninţând-o că îi va contacta părinţii şi le va spune că s-a iubit cu un bărbat căsătorit.

„Din acel moment viaţa mea a devenit un adevărat coşmar. V. a început să mă urmărească şi să îmi hărţuiască prietenii şi cunoştinţele, mi-a interzis să primesc vizite ori să ies din casă fără să am acceptul lui, mi-a impus prin ameninţarea cu acte de violenţă să îl însoţesc la Cluj ori de câte ori voia să cumpere vreo maşină pentru a o revinde, să mă controleze venind zilnic în faţa blocului în care locuiesc pentru a se asigura că sunt în casă, să îmi verifice telefonul, contul de Facebook şi e-mail“, a arătat tanara într-o plângere aflată în lucru la Poliţie.

Poze indecente folosite pentru şantaj

În martie 2016, Florin V. ar fi obţinut desfăşurătorul convorbirilor telefonice efectuate de ea, acuzând-o că i-ar fi fost infidelă. În acel moment, se mai arată în plângerea citată, fata ar fi fost strânsă de gât. „Ulterior acestui incident, mi-a impus să îmi schimb numărul de telefon, mi-a anulat noua cartelă şi a solicitat eliberarea unei alte cartele pentru a avea acces la conversaţiile şi apelurile mele“, a mai relatat tânăra. Ea a mai precizat că, în septembrie 2016, ar fi fost implicată într-un accident rutier minor, Florin V. venind la faţa locului şi lovind-o cu pumnii şi picioarele.

De asemenea, tânăra de 22 de ani a mai spus că a fost fotografiată dezbrăcată, fără voia ei, fiind şantajată că, dacă va întrerupe relaţia, respectivele imagini vor fi postate pe Facebook. În cele din urmă, disperată, tânăra spune că, în noiembrie 2016, a luat decizia de a povesti părinţilor prin ce trece. Florin V. ar fi luat şi el legătura cu părinţii fetei, spunându-le acestora - potrivit plângerii, că o va omorî pe fată şi nu îi vor mai găsi corpul.

În repetate rânduri, povesteşte fata, iubitul ei ar fi încercat să intre cu forţa în apartamentul ei şi ar fi numit-o mizerie, împuţitură, răpănoasă, târfă, zdreanţă, prostituată etc. Interlopul i-ar mai fi spus tinerei că, „dacă scoţi nasul din bloc, te distrug; îţi dau un pumn, panaramo, de rămâi strâmbă pe viaţă; 200 de bastoane îţi dau în cap“.

Ce spune avocatul interlopului

În decembrie 2016, fata spune că a plecat din oraş şi, pentru că nu i-a mai răspuns la telefon interlopului, acesta ar fi distribuit fotografii cu ea goală pe o pagina de Facebook.  Fata a sperat că, dacă o va contacta pe soţia lui Florin V., va scăpa.

S-a întâlnit cu aceasta personal şi a restituit mai multe bunuri pe care le primise de la interlop, în timpul relaţiei: un telefon, o geantă, o brăţară Pandora, o eşarfă şi o pereche de ochelari de soare. Cu toate acestea, mai spune tânăra, Florin V. a continuat să o insulte, creând o nouă pagină de Facebook şi distribuind aceleaşi fotografii compromiţătoare. Când i-a spus că va face plângere la Poliţie, interlopul ar fi replicat că va face şi el o sesizare în care o va acuza pe fată că i-a furat 20.000 de euro, fapt pe care tânăra îl neagă.

„Arăt faptul că, de mai bine de un an, trăiesc cu teama că V. Florin va intra peste mine în locuinţă, îmi este frică să ies singură în oraş pentru a nu risca să mă întâlnesc cu el, nu pot dormi fără somnifere şi am dese atacuri de panică. Am slăbit din cauza stresului provocat de acesta circa 25 de kilograme, mi-a scăzut randamentul şi puterea de concentrare“, a mai precizat fata. Aceasta a cerut autorităţilor să supravegheze cazul ei întrucât îi este teamă şi pentru propria viaţă.

Potrivit unui document oficial al Parchetului, dosarul ce îl vizează pe Florin V. se află în lucru. „La data de 28.06.2017, procurorul a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspectul V. Florin Claudiu pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, ameninţare, şantaj, hărţuire, lovire şi alte violenţe, distrugere“, se arată în documentul citat. 

Apărătorii lui Florin V. spun că cele reclamate de fată nu sunt adevărate. „Declaraţiile aşa-zisei persoane vătămate relevă aspecte în disonanţă totală cu materialul probator existent la dosar şi cu cele ce vor fi prezentate de clientul meu. Multe din infracţiunile reclamate nu pot exista atât timp cât avantajele materiale şi de orice altă natura au existat în patrimoniul auto-proclamatei victime, în timpul şi chiar ulterior relaţiei amoroase. Ne aflăm la un moment incipient al fazei de urmărire penală şi avem încredere deplină în profesionalismul organelor de ancheta”, a declarat avocatul Cristian Constantin Curcă, apărătorul lui Florin V.

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online