Soţi trimişi în judecată pentru că au jignit o judecătoare
0Cristian Ababei (40 de ani) şi soţia sa, Maricica (37 de ani) au fost acuzaţi că au făcut scandal în sala de judecată.
Cristian Ababei a fost trimis în judecată, pe 4 aprilie pentru ultraj contra bunelor moravuri şi conducere fără permis, iar Maricica de sfidarea organelor judiciare şi conducere fără permis.Potrivit rechizitoriului, pe 14 iulie 2011, cei doi au intrat în completul în care judeca magistratul Anda Ciocântă, preşedintele Judecătoriei Iaşi.
Maricica Ababei a depus mărturie într-un dosar de tâlhărie şi ar fi încercat să îşi schimbe declaraţiile. Iritată de întrebările judecătoarei, femeia i-ar fi spus „Sunteţi o nesimţită. Să vă fie ruşine" şi s-a îndreptat spre uşă.
Magistratul i-ar fi cerut şi soţului Maricicăi Ababei să iasă din sală pentru că era îmbrăcat cu un tricou şi pantaloni scurţi. Cristian Ababei ar fi spus „Am să merg să mă schimb", dar s-a apucat să înjure pe hol.
Pentru că a făcut scandal jandarmii l-au scos din sediul instanţei. Câteva zile mai târziu, maşinile soţilor Ababei au fost oprite în trafic. Poliţiştii au constatat că cei doi nu aveau permis de conducere. În faţa procurorilor, soţii au recunoscut că au condus autoturismele, deşi nu aveau permis, dar au refuzat să dea declaraţii cu privire al incidental de la Judecătoria Iaşi.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla cele mai importante ştiri din oraş şi din judeţ!