Situaţia neverosimilă la un an de la Colectiv. În toată România sunt doar şase paturi pentru „marii arşi“. „La o tragedie similară trimitem pacienţii în străinătate“
0La un an de la tragedia din Clubul Colectiv, posibilitatea statului român de a trata cazuri de „mari arşi“ este chiar mai scăzută comparativ cu momentul 30 octombrie 2015. O analiză la zi a sistemului medical de urgenţă din România relevă un detaliu greu de crezut, dar adevărat: există doar şase paturi pentru pacienţi cu arsuri foarte grave în toate spitalele din ţară.
Conform unui protocol stabilit la nivel guvernamental, orice pacient din România care suferă arsuri la peste 20% din suprafaţa corporală este transferat aerian în regim de urgenţă la Bucureşti.
Sistemul a funcţionat bine, spun managerii de spitale din ţară, până la mijlocul verii anului 2016. În luna iulie, secţia ATI de la Spitalul de Arşi din Bucureşti, care număra 11 paturi şi unde au fost îngrijiţi o parte dintre răniţii de la Colectiv, a fost închisă.
Decizia a fost luată după un control al DSP şi a unor incidente calificate drept „grave“ de către ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Practic, din iulie 2016, mai există în toată România doar şase paturi destinate îngrijirii marilor arşi, în cadrul unei clinici care funcţionează la Spitalul Floreasca din Capitală.
Situaţia la nivel naţional, relatează responsabilii din sistemul medical, s-a înrăutăţit începând cu luna septembrie. De atunci, pacienţii cu arsuri grave din provincie au fost deseori refuzaţi la transfer, pe motiv că nu sunt locuri în unităţile spitaliceşti de specialitate din Bucureşti. „Ne-am lovit de acest refuz, legat de existenţa locurilor pentru transfer. Nu e o regulă, dar sincopa tot apare în ultimul timp“, spun medici ai secţiei de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa
Patru morţi în ultimele două luni
Ultimul accident de proporţii din România, care a avut loc în luna august la societatea Petromidia din Constanţa, a relevat impotenţa sistemului medical în cazuri de acest tip. Au fost şase răniţi, dintre care doi grav. Ambii au decedat la Bucureşti, unde au fost trimişi pentru îngrijire din cauza arsurilor grave.
Alte două cazuri dramatice s-au petrecut în ultima luna la Iaşi. Pe 28 septembrie, un bolnav de 52 de ani din Bistriţa, cu arsuri de gradul II pe 50% din suprafaţa corpului, a murit la la 48 de ore de la internare în secţia ATI a Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. Bolnavul n-a putut fi dus imediat într-un centru medical universitar şi a rămas şase ore la Bistriţa, întrucât Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă încerca să găsească soluţii pentru alte două cazuri de „mari arşi“ care apăruseră în ţară. În plus, clinicile din spitalele judeţene din Cluj şi Târgu Mureş şi-au declinit competenţa către alt centru medical, pentru că victima prezenta arsuri peste 20% suprafaţă corporală. Medicii ieşeni din Clinica de Chirurgie Plastică au acceptat transferul, cu toate că secţia ATI destinată bolnavilor arşi este un spaţiu improvizat, cu 5 paturi.
Pe 5 octombrie, s-a ajuns în situaţia că spitalul din Iaşi să primească prin transfer o pacientă de 25 de ani de la Spitalul „Sf. Pantelimon“ din Bucureşti, cu arsuri de 25% din suprafaţa corporală, deoarece toate paturile pentru marii arşi din Capitală erau ocupate. După aproape patru zile de la internarea la Iaşi, tânăra a decedat.
Singura soluţie, spitale din străinătate
Pe 20 octombrie, doi oameni ai străzii au fost incendiaţi la Galaţi. Unul dintre ei a ajuns la spitalul din oraş cu arsuri de 70% din suprafaţa corporală. „În cazul celui cu arsuri grave, pe 70% din suprafaţa corpului, nu prea avem ce face la Galaţi. Am solicitat să fie transferat la un spital cu dotarea necesară pentru astfel de situaţii, însă am fost refuzaţi. La Iaşi este arhiplin şi, din câte ne-au spus, nu au dotări prea bune, iar la Bucureşti refuză toate cazurile din ţară, pentru că sunt în modernizare“, a declarat dr Mihaela Debita, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Galaţi. Abia în cursul zilei de marţi, 25 octombrie, pacientul grav rănit a putut fi primit la Spitalul Floreasca din Capitală.
„Un pacient cu arsuri de gradul II şi peste, care afectează 40% din suprafaţa corpului are şanse minime de supravieţuire în România, indiferent unde este internat, datorită infrastructurii total improprii. Un asemenea ars, în ţări precum SUA, Germania, Franţa, Marea Britanie, Israel, are şanse mari de supravieţuire“, a explicat profesorul Dragoş Pieptu, medic primar chirurgie plastică la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi.
Situaţia la zi a investiţiilor
Investiţii pentru tratarea marilor arşi sunt în derulare în diverse stadii în mai toate spitalele mari din România. La Bucureşti, secţia Spitalului de Arşi închisă în iulie pentru modernizare ar urma să fie redeschisă până în decembrie 2016, cu cinci paturi în saloane separate pentru marii arşi, comparativ cu cele 11 paturi improprii care existau până acum. Potrivit ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, alte şase paturi destinate pacienţilor cu arsuri grave vor fi organizate până la sfârşitul anului, la Spitalul Floreasca din Capitală. Ministrul a făcut anunţul joi, 27 octombrie, la conferinţa cu tema "Criza sistemului medical românesc. Accesul pacienţilor la tratament", organizată de News.ro.
„Avem câteva dezvoltări pe care eu (...) aş îndrăzni să le calific ca benefice. În primul rând, renovarea secţiei de terapie intensivă de la Spitalul de Arşi, apoi secţia de la Floreasca, care este perfect operaţională, cele şase paturi care sunt operaţionale deja acolo. În termen de 30 de zile vom avea încă şase paturi pentru (...) pacienţii în stare post critică. De asemenea, până la sfârşitul acestui an, vor fi alte şase (paturi — n.r) pentru spitalizare de zi a pacienţilor cu arsuri grave. În total vorbim despre o triplare a locurilor de la Floreasca şi o îmbunătăţire semnificativă a condiţiilor de la Spitalul de Arşi", a explicat ministrul Voiculescu, potrivit News.ro.
Vlad Voiculescu a mai adăugat că, în cazul unei tragedii similare celei din clubul Colectiv, răniţii vor fi transferaţi în străinătate. „Facem ce ar fi trebuit să facem şi anul trecut, trimitem pacienţii în străinătate. Contăm pe tratarea a 10-20 de pacienţi în România", a mai spus ministrul Sănătăţii.
La Iaşi, Spitalul „Spiridon“ a primit abia în septembrie 15 milioane de lei de la Ministerul Sănătăţii, bani destinaţi construirii unei noi Clinici de Chirurgie Plastică şi Reparatorie, care va avea 35 de paturi în total, dintre care patru pentru marii arşi.
La Timişoara, se amenajează cinci paturi pentru marii arşi în cadrul Clinicii de Chirurgie Plastică „Casa Austria“ de la Spitalul Judeţean. Trei dintre paturi ar urma să fie funcţionale în foarte scurt timp, iar alte două din 2017. La Braşov, şefii spitalului judeţean fac demersuri de peste un an jumătate şi sunt aproape de a primi la consiliul judeţean finanţare pentru amenajarea a două paturi pentru marii arşi.
Citeşte şi:
Bărbat cu arsuri grave pe corp, refuzat de toate spitalele din Bucureşti