Retrospectiva unei săptămâni de pelerinaj. Principalele momente din cea mai aglomerată perioadă a Iaşiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 250.000 credincioşi au luat parte la sărbătorile organizate cu ocazia Hramului Sfintei Parascheva. În weekend s-a înregistrat un record la rândul pelerinilor. Luni dimineaţă, raclele Sfintei Parascheva şi Sfintei Muceniţe Tecla au fost duse în Catedrală.

În cele şapte zile de sărbătoare închinate Sfintei Parascheva de la Iaşi, peste 250.000 de credincioşi au luat parte la pelerinajul, procesiunile şi slujbele organizate în Capitala Moldovei. Deşi pelerinajul a început de marţi dimineaţă, cel mai mare număr de creştini a ajuns în Iaşi de vineri noapte, mai ales că Sărbătoarea Sfintei Parascheva a avut loc, anul acesta, într-o zi de sâmbătă. Astfel, în ultimele două zile, la rând erau constant 30.000 de persoane, timpul de aşteptare fiind şi 20 de ore, cu mult peste situaţiile raportate în anii trecuţi. Un alt record al ultimelor zile îl reprezintă participarea la slujba de sâmbătă, de pe Bulevardul Ştefan cel Mare.

La Liturghie au participat în jur de 20.000 de credincioşi, artera pietonală devenind o imensă biserică în aer liber. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi condus de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de IPS Nicholas, Mitropolit de Hama (Siria). La finalul Liturghiei Mitropolitul de Hama a transmis: „Trăim momente pe care lumea nu le cunoaşte, sunt zile grele pentru noi, dar avem credinţa că Dumnezeu este milostiv. Noi, creştinii din Siria suferim din cauza războiului, mulţi mitropoliţi sunt daţi dispăruţi, iar preoţi au fost decapitaţi”.

Un alt moment impresionant al slujbei de la Hramul Sfintei Parascheva a fost cel în care  Arhimandritul Mina Dobzeu a primit „Crucea Moldovă“. Cunoscut drept „botezătorul” lui Nicolae Steinhardt şi mărturisitor al credinţei ortodoxe în închisorile comuniste, părintele, ajuns la 96 de ani, locuieşte acum în Huşi. Preotul orb, adus în scaun cu rotile, a primit distincţia „Crucea Moldavă”, dar şi o icoană a Sfintei Parascheva. „Dacă nu o vede, măcar să o pipăie şi să-i simtă puterea, că l-a ocrotit atât de mult de-a lunul întregii sale vieţi. Nu ştim câţi ani îi va mai dărui Dumnezeu în această lume, căci cu un picior, dar mai ales cu sufletul şi cu inima este deja în Împărăţia Cerurilor, dar, totuşi, noi să-i cântăm la mulţi ani cu sănătate!“, a spus IPS Teofan în faţa celor 20.000 de credincioşi prezenţi la slujbă. Şi pelerinii au putut asculta slujbele din Catedrală, pe tot traseul de trei kilometri fiind montate difuzoare pe stâlpi. Anul acesta, Patriarhul Daniel nu a ajuns la Hramul Sfintei Parascheva, dar un mesaj al său a fost citit de către unul dintre clerici.

Mărturia unui pelerin la Sfânta Parascheva, din Iaşi: Nu e mult să aştepţi 24 de ore ca să te închini


Deşi la Iaşi au ajuns zeci de mii de oameni, zilnic, Sărbătorile Iaşiului nu au mai adus la fel de mulţi bani la bugetul local. Primăria Iaşi a decis să reducă numărul comercianţilor, iar unii dintre ei au plătit chirie către privaţi.

În ultima seară a Sărbătorilor Iaşiului, în jur de 15.000 de ieşeni şi turişti au luar parte la un concert şi la un spectacol de artificiii - VIDEO

Verdictul dur al unui fost preot român: „Pupatul unor cadavre ciopârţite este una dintre cele mai odioase forme de exprimare a unor aspiraţii umane“

Obiceiuri de Sfânta Parascheva. Ce le este interzis femeilor pe 14 octombrie, ziua în care se împart lipii şi must

FOTO VIDEO Mercurialul pelerinajului la Sfânta Parascheva. Câţi bani dau credincioşii pe pomelnice şi pe suveniruri religioase

FOTO Iaşiul, luat cu asalt de comercianţi ambulanţi

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa