Primăria Iaşi alocă 500.000 de euro pentru FIE 2016. Care va fi programul evenimentelor de anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali din Iaşi se vor într-un într-o şedinţă extraordinară joi, 12 mai, pentru a discuta bugetul şi calendarul Festivalului Internaţional al Educaţiei din acest an.

Potrivit unor documente întocmite de reprezentanţii Primăriei Iaşi, ce vor fi analizate de consilieri pe 12 mai, Festivalul Internaţional al Educaţiei (FIE) din 2016 se va desfăşura în perioada 12 mai – 10 iunie. Este vorba de cea de-a patra ediţie a acestui festival care a debutat la Iaşi în 2013.

”Programul va cuprinde manifestări diverse din sfera educaţiei, a culturii, evenimente artistice, ştiinţifice etc. şi poate fi completat, ulterior, cu alte acţiuni menite să aducă un plus de valoare ediţiei din acest an a FIE, acţiuni care vor fi aprobate de Primarul Municipiului Iaşi”, au precizat reprezentanţii Primăriei Iaşi.

Potrivit acestora, bugetul alocat din fonduri publici va fi în cuantum de maximum 2,2 milioane de lei. „ În organizarea, susţinerea şi promovarea acţiunilor cuprinse în programul FIE vor fi implicate atât direcţiile, societăţile şi serviciile municipalităţii, dar şi parteneri din mediul academic, educaţional, cultural şi al societăţii civile, aşa cum se poate observa şi din Anexa 1. Ca şi în anii anteriori, calendarul evenimentelor propune şi o serie de activităţi de promovare a sportului cu valenţele sale educative, ca motor al educaţiei fizice şi a sănătăţii individului, în rândul tuturor categoriilor de vârstă”, au mai arătat reprezentanţii Primăriei.

Pe lista evenimentelor propuse în acest an se numără, la fel ca şi la ediţiile precedente, simpozioane, concursuri sportive, concerte, expoziţii de artă etc. Printre invitaţii de seamă ai festivalului se va număra şi fostul campion mondial la şah Anatoli Karpov.

Mai jos, calendarul complet al evenimentelor: 

        

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort